Premierul Victor Ponta le-a replicat, marţi, parlamentarilor PSD Ecaterina Andronescu şi Anghel Stanciu, care ceruseră acceptarea unor amendamente la buget, spunând că ar fi fericit dacă ar putea cineva să înmulţească banii din buget ca în minunile biblice.
Ponta a spus că deputatul PSD Anghel Stanciu i-a transmis şi lui, dimineaţă, la reuniunea grupurilor USL, o serie de amendamente ale sale legate de drumurile judeţene.
El a arătat că i-a replicat lui Stanciu că alocările nu sunt suficiente, dat că banii au fost împărţiţi corect, astfel încât nu s-a alocat mai mult judeţelor USL, aşa cum a existat practica în timpul guvernării Boc, când se aloca mai mutl în judeşele PDL.
"Am răspuns tehnic: pe zona de alocări, ceea ce mi-a zis mie, alocări pe drumuri judeţene, sumele nu sunt suficiente, dar măcar le-am împărţit corect, adică pe formulă care exista şi înainte. Nu am schimbat formula acuma ca să dăm mai mult la judeţele unde e USL. Tocmai asta am schimbat faţă de Guvernul Boc şi nu aştept să mă laude cineva, aştept să mă certe chiar şi colegii mei", a spus Ponta.
În ceea ce priveşte solicitarea făcută de senatorul PSD Ecaterina Andronescu, ca 2.000 de amendamente privind investiţii în şcoli să fie acceptate, Ponta a spus că nu ştie despre ce e vorba şi nu vrea să comenteze.
"Orice amendament care este admis trebuie să prevadă de unde din altă parte să se taie banii. Adică dacă poate cineva să înmulţească banii din buget ca în minunile biblice, eu sunt fericit. Neexistând însă o asmenea posibilitate de la Iisus încoace, când vrei să dai o pâine în plus undeva, trebuie să tai din altă parte", a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta le-a replicat, marţi, parlamentarilor PSD Ecaterina Andronescu şi Anghel Stanciu, care ceruseră acceptarea unor amendamente la buget, spunând că ar fi fericit dacă ar putea cineva să înmulţească banii d