Lumea ciclismului românesc este mică. Oficial, avem vreo 200 de sportivi legitimaţi, iar performanţele se măsoară în participări la "Mica Buclă". La JO 2012 am fost reprezentaţi de Andrei Nechita, rutier stabilit în Italia, care a abandonat însă după ce a fost prins din urmă cu un tur de plutonul fruntaş. Cu toate acestea, nimeni nu le poate lua cicliştilor români dreptul de a judeca lumea în care trăiesc. Mai ales când îi priveşte direct. "Ne afectează pe toţi ce s-a întâmplat cu Armstrong. A fost o lovitură prea mare pentru ciclism şi se repercutează asupra tuturor, din America până în Asia". Vorbele îi aparţin lui Mircea Romaşcanu (59 de ani), cea mai reprezentativă figură a ciclismului românesc. A fost rutier de top, prin anii 70-80, cu victorii în Turul României, rezultate frumoase în "Cursa Păcii" şi o participare la JO de la Moscova, din 1980. Acum, este antrenor la CS Otopeni, unde a înfiinţat o secţie ce are ambiţia de a fi numărul unu în România.

"Dopingul" nostru: glucoză, lămâie, vitamina C

Despre "Cazul Armstrong" vorbeşte apăsat, judecând pe două direcţii, latura sportivă şi cea morală. "La ce valoare a fost, cred că avea rezultate şi fără dopaj. Nu câştiga şapte Tururi ale Franţei, dar tot lua unul-două. Aţi văzut, după ce a revenit, fără să mai fi luat ceva, după cum a mărturisit, s-a clasat pe locul trei", spune fostul dinamovist.

Şi pe vremea lui existau medicamente dubioase, dar nu s-a gândit niciun moment la ele. "Glucoză, lămâie şi vitamina C, cu astea ne ajutam. În rest, diferenţa se făcea prin materialul uman. Dacă mă dopam, eram şi eu mai sus, dar, sincer, nu-mi pare rău", mărturiseşte cel care a fost solicitat să facă parte din echipa marelui campion francez Bernard Hinault (de cinci ori câştigător al Turului Franţei, între 1978 şi 1985). Comuniştii nu l-au lăsat să plece şi a rămas să se antreneze în ţară, fără echipa