Analiştii grupului austriac Erste Bank (EBS) şi-au schimbat opinia faţă de acţiunile companiei petroliere OMV Petrom (SNP), după ce Guvernul a anunţat că va impozita profiturile suplimentare obţinute de Petrom şi Romgaz în urma liberalizării preţului la gazele din producţia internă.
Erste, care până anul trecut recomanda acţiunile Petrom printre titlurile cu cel mai mare potenţial de creştere din regiune, spune acum că deşi par atractiv evaluate, titlurile SNP nu au un potenţial de creştere real pe termen scurt.
Analiştii Erste şi-au redus ţinta de preţ pe acţiunile Petrom de la 0,5 lei la 0,47 lei şi şi-au modificat recomandarea din "cumpărare" în "păstrare", în condiţiile în care pe bursă preţul era ieri de 0,4585 lei/acţiune. Raportul Erste a ieşit la câteva zile după ce Swiss Capital, cea mai mare firmă de brokeraj locală, a publicat un raport în care recomandă "cumpărare" pe Petrom şi fixează o ţintă de preţ de 0,54 lei, cu 18% peste preţul actual de pe bursă. Analiştii Swiss Capital consideră că majorarea preţului la gaze va urca profitul Petrom, în ciuda noii taxe anunţate de Guvern.
Privind în urmă, acţiunile Petrom nu au mai depăşit de cinci ani pragul de 0,5 lei, în ciuda profiturilor record raportate de companie şi descoperirii de gaze naturale din Marea Neagră. Nici calendarul de liberalizare a preţului la gaze anunţat de Guvern nu a dat suficientă forţă acţiunilor pentru a trece de 0,5 lei.
Pentru următorii ani, analiştii se uită cu îngrijorare la renegocierea redevenţelor pe care compania le va plăti statului, începând de la finalul lui 2014.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Analiştii grupului austriac Erste Bank (EBS) şi-au schimbat opinia faţă de acţiunile companiei petroliere OMV Petrom (SNP), după ce Guvernul a anunţat că va impozita profiturile suplimentare obţinute de Petrom