Începutul lunii februarie aduce atât vești bune cât și vești proaste pentru contribuabili. Majorarea salariului minim brut pe economie (de la 700 la 750 de lei) va atrage automat creșterea amenzilor de circulație. Astfel, începând cu data de 1 februarie, șoferii grăbiți sau neatenți vor scoate mai mulți bani din buzunare pentru neregulile săvârșite.
Potrivit Legislației Rutiere în vigoare, amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor amendă aplicate, iar un punct amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie; astfel, de la 1 februarie, acesta va crește de la 70 de lei, cât e în prezent, la 75 de lei.
Cele mai mari amenzi prevăzute de Codul Rutier pentru persoanele fizice, cele din clasa a IV-a (de la 9 la 20 de puncte amendă), se aplică celor care circulă cu un autoturism a cărui inspecţie tehnică periodică (ITP) a expirat, celor care transportă pe locurile din faţă copii mai mici de 12 ani sau animale, celor care folosesc în circulaţia pe drumurile publice dispozitive anti-radar sau care au săvârşit o faptă pentru care se aplică şase puncte de penalizare, cum ar fi: refuzul de a permite imobilizarea autoturismului sau verificarea tehnică a acestuia; conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea montată una dintre plăcuţele cu numărul de înmatriculare ori dacă acestea nu sunt fixate în locurile special destinate şi depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei minime admise pe sectorul de drum respectiv.

Potrivit Leg