Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eliza, arma Europei în războiul cu Asia

Publicat in Jurnalul, marți 29 ianuarie 2013 ·

A doua jucătoare din Europa, Elizabeta Samara, e sprijinită de Federaţia Internaţională să pătrundă în top 10 mondial 

Într-o ţară care i-a oferit lumii sportului pe inegalabilii Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gică Hagi, dar care azi nu prea mai produce vedete cu adevărat importante şi promovează aproape exclusiv starurile mondene, există o fată de 23 de ani, din Constanţa. Este Elizabeta Samara, a doua jucătoare de tenis de masă din Europa şi a 14-a în ierarhia Federaţiei Internaţionale de Tenis de Masă (ITTF) la începutul acestui an. În viziunea forului mondial, Eliza este singura jucătoare originară de pe Bătrânul Continent capabilă să străpungă aproape inexpugnabila blocadă asiatică şi să pătrundă între primele 10 din lume. Ea este una dintre extrem de puţinele nume româneşti cu adevărat importante în sportul european şi mondial. Constănţeanca din topul european face parte din categoria vedetelor puţin scoase la lumină, din categoria vedetelor care lucrează doar în săli, la mese şi cu micuţa minge de celuloid la capitalul de imagine. Deloc prin apariţii mondene, televizate sau scandaluri menite să ridice ratinguri.

ITTF o vede în top 10 mondial

Cea mai importantă veste pentru tenisul de masă românesc, dar în special pentru Elizabeta Samara, a sosit la începutul acestui an. Jucătoarea noastră a intrat într-un complex program special de pregătire, care se va întinde pe doi ani şi este finanţat de Federaţia Internaţională de Tenis de Masă. Eliza a fost selecţionată de ITTF şi considerată singura jucătoare din Europa care este capabilă să ajungă în Top 10 mondial. Un obiectiv extrem de îndrăzneţ şi onorant dacă ne gândim că primele zece poziţii ale clasamentului mondial ITTF pentru luna ianuarie sunt ocupate exclusiv de jucătoare asiatice, care fac legea în tenisul de masă mondial. Primele patru locuri sunt ocupante de chinezoaicele

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de tergiversări. Cine face parte din cabinetul lui Michel Barnier

HotNews acum 2 ore
Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seară, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, scriu AFP și Agerpres. Jean

Trump a refuzat provocarea lui Harris privind o dezbatere la CNN

News.ro acum o ora
Donald Trump a refuzat sâmbătă o nouă dezbatere cu vicepreşedintele Kamala Harris înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, la câteva ore după ce echipa de campanie a candidatei democrate a declarat că aceasta a acceptat o confruntare cu

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 2 ore
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 4 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 12 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 11 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Bătaie în spital, între două familii din Pantelimon - Între bătaia din stradă, în Pantelimon, şi scandalul din spital au trecut 40 de minute/ Care sunt cauzele conflictului

News.ro acum 5 ore
Poliţia Ilfov a identificat, imediat după bătaia în stradă care a avut loc, sâmbătă, în localitatea Pantelimon, trei persoane implicate în scandal. După 40 de minute, o parte dintre cei implicaţi au luat cu asalt Unitatea de Primiri Urgenţe a Spital

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 5 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Vremea

București
acum

17°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

14°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
mie.

14°/19°
Timisoara
acum

11°
dum.

11°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°
mie.

16°/20°