Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După şapte ani » A început procesul doctorului Fuentes, omul din spatele "Operaţiunii Puerto"!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 29 ianuarie 2013 ·

Ieri, a început procesul doctorului Fuentes, cel care conducea o reţea de dopaj descoperită de Poliţia iberică în 2006

În 2006, cu cîteva zile înainte de începutul Turului Franţei, o veste a zguduit plutonul. Poliţia spaniolă confiscase 200 de pungi de sînge îmbogăţite cu EPO care aveau pe ele diverse nume ale cicliştilor de top. Lui Jan Ullrich, Ivan Basso sau Santiago Botero le-a fost interzis să mai participe în acel an, ei fiind incluşi în "Operaţiunea Puerto", la fel ca alţi 53 de rutieri. După şapte ani, procesul doctorului Eufemiano Fuentes a început la Madrid. Pînă acum cazul fusese închis de două ori pe motiv că la vremea aceea, în 2006, nu exista în Spania o lege care să interzică dopajul, de aceea Fuentes nu putea fi acuzat decît de periclitarea sănătăţii publice.

Procurorii trebuie să demonstreze că a fost pusă în pericol sănătatea sportivilor. Dacă va fi găsit vinovat, el ar putea primi o pedeapsă de doi ani de închisoare şi interzicerea practicării medicinei timp de alţi doi ani.

Procesul nu a început cum şi-ar fi dorit mulţi, mărturia doctorului spaniol fiind amînată pentru azi. Se pare că procesul va dura pînă în martie, o sentinţă urmînd să fie dată în aprilie, timp în care mai mulţi ciclişti, printre care şi Alberto Contador, vor depune mărturie. Deşi în 2006 s-a vehiculat că pe lista lui Fuentes se găseau fotbalişti şi jucători de tenis, acest proces are legătură doar cu practicile din ciclism. Reprezentanţii din alte sporturi nu au putut fi identificaţi după etichetele de pe pungile de sînge. Agenţia Naţională Antidoping a negat aceste suspiciuni. Spania pregăteşte o nouă lege contra dopajului ca să-şi armonizeze legislaţia cu cea a WADA.

Ieri, a început procesul doctorului Fuentes, cel care conducea o reţea de dopaj descoperită de Poliţia iberică în 2006

În 2006, cu cîteva zile înainte de încep

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 122. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 17 minute
Cel puţin 122 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum 25 minute
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum o ora
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 4 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 2 ore
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 4 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°