Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constructorii au prezentat stadiul lucrărilor pe Măsura 3.2.2. la Hălmagiu

Publicat in Glasul Aradului, marți 29 ianuarie 2013 ·

De mai multă vreme i-am auzit pe unii dintre cetăţenii din localitatea Hălmagiu criticând felul în care cei care se ocupă cu lucrările de infrastructură pe Măsura 3.2.2. înţeleg să respecte standardele de calitate. În ceea ce ne priveşte, am menţionat de fiecare dată în paginile cotidianului nostru micile incidente survenite în urma ploilor de anul trecut, când curţile oamenilor au fost inundate din cauza lucrărilor care se execută în localitatea noastră. După cum am mai scris, localitatea Hălmagiu a câştigat un proiect european de introducere a infrastructurii edilitare pe Măsura 3.2.2. în valoare de peste două milioane de euro, respectiv 100 de mi­liarde de lei vechi. Primarul comunei Hălmagiu, domnul Adrian Ţoca, are principalul merit în ceea ce priveşte atragerea acestui mare proiect european care va schimba în mod radical înfăţişarea localităţii noastre. Una peste alta, este vorba despre extinderea reţelei de alimentare cu apă curentă la nivelul întregii localităţi, despre introducerea reţelei de canalizare, de ase­menea. în toată localitatea Hălmagiu, despre asfaltarea străzilor, amenajarea rigolelor pluviale, a podeţelor, trotuarelor, precum şi despre o staţie modernă de epurare a apei. În plus, tot pe Măsura 3.2.2. s-a obţinut amenajarea unei scene moderne în centrul locali­tăţii, dotată cu toate

instalaţiile de iluminat şi de amplificare fonică necesare pentru desfăşurarea de festivaluri folclorice locale şi chiar regionale. În conformitate cu normele europene în domeniu şi cu prevederile legale în vigoare, pentru executarea efectivă a acestor lucrări s-a organizat o licitaţie care, la vremea respectivă, a fost adjudecată de către firma „Argotab” din Deva. După începerea lucrărilor, au început, însă, şi nemulţumirile oamenilor. Din punct de vedere obiectiv, multe dintre nemulţumiri au fost cauzate de disconfortul şantierului, deoarece tot Hălmagiul

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 9 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 8 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 6 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum o ora
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

Emil Gânj, criminalul fugar din Mureş, ar fi fost văzut în Bistrița-Năsăud. Autoritățile au transmis un mesaj de avertizare RO-ALERT

Gandul acum 10 ore
Autoritățile din Bistrița-Năsăud au transmis, joi, un mesaj RO-Alert după ce Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, suspectul principal căutat pentru o crimă comisă în județul Mureș, ar fi fost observat în județ. Astfel, județul Bistrița-Năsăud se află

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°