Știm de ceva vreme că promisiunile electorale nu au nicio legătură cu guvernarea propriu-zisă, dar, odată cu Guvernul Ponta II, aceste diferențe se radicalizează. Nu e doar o neîmplinire a promisiunilor, ci o evoluție în sensul opus.
De la relaxarea fiscală din campanie, noul guvern al lui Victor Ponta pune ferm pe masă un pachet de modificări fiscale semnificative care cu greu nu pot fi denumite constrângeri. Dar, în fond, le denumim oricum și le evaluăm empiric, fiecare după puteri, pentru că puterile guvernului în acest sens sunt reduse. Dovadă, principalul act fiscal care introduce o bună parte dintre modificări, OUG 8/2013, are o notă de fundamentare optimistă. Nu scrie nimic nici despre cum s-a ajuns la aceste noi taxe și impozite și tot nimic despre impactul lor asupra economiei. Nu au niciun impact? Atunci de ce le mai luăm? Aici avem un motiv serios: să creștem veniturilor totale la buget până la nivelul record de 33,6% din PIB. Taxele acestea au apărut brusc, fără niciun preaviz, aproape pe tăcute, după modelul de succes al majorării TVA-ului peste noapte.
Taxe peste noapte
Există pe undeva o invidie profundă pe care Victor Ponta o manifestă față de modul autist de guvernare practicat de Emil Boc, semn că de la Palatul Victoria lucrurile se văd cam la fel (adică e o nevoie disperată de bani la buget), chiar dacă premierul social-democrat și-a schimbat la propriu biroul mai spre centrul clădirii și nu mai stă în aripa cu vedere spre Iancu de Hunedoara, adică... dreapta. În schimb, bunul obicei de a introduce taxe peste noapte a rămas. Acest mod de a lua decizii intempestive, nediscutate, nenegociate, neanunțate în prealabil și trântite apoi în ordonanțe de urgență reprezintă principala problemă. Creează un precedent grav pentru USL, în contextul în care principalul reproș la adresa Guvernului
