A apărut primul număr din acest an (1, ianuarie 2013) al revistei literare sătmărene „Acolada”. De maxim interes este cronica lui Barbu Cioculescu la volumul proaspăt apărut al lui Lucian Boia, „De ce este România altfel?”. Unul dintre răspunsuri ar fi, crede comentatorul, „modul extravagant în care s-a desfăşurat psihodrama politică 2012”, care „îl va fi determinat pe autor să intre la bănuială, lăsându-i, şi probabil nu numai lui, impresia că ţara e defectă.” De unde provine defecţiunea li se pare limpede atât autorului cărţii cât şi comentatorului, având în vedere că, după ceea ce s-a numit revoluţia din decembrie 1989, „Vechii comunişti au devenit peste noapte noii democraţi şi nimeni nu le mai putea reproşa nimic, odată ce nu mai erau câtuşi de puţin comunişti, pentru simplul motiv că Partidul Comunist nu mai exista. O asemenea strategie nu s-a mai aplicat în nici o altă ţară fostă comunistă.” Cu urmarea că: „Nicăieri nu s-a manifestat la ieşirea din comunism o asemenea nepotrivire între ruptura proclamată şi continuitatea efectivă.” Soluţia e găsită de Gheorghe Grigurcu în articolul „Da, monarhia!”, al cărui titlu ne lămureşte din start despre ce ar fi vorba. Pledoaria e emoţionantă: „Decît prezidenţii cu care am fost blagosloviţi după Ceauşescu, doi malformaţi de regimul totalitar, cu sîngele nomenclaturist pulsîndu-le în trup, altul lipsit de vlaga trebuitoare, n-ar fi cu mult mai prestigioasă figura unui rege? N-ar creşte astfel şi prestanţa internaţională a României? Un rege care ar mai putea fi, din fericire, Mihai I, azi un personaj istoric fără precedent, un chip al istoriei însăşi. După atîta nenoroc să avem şi un dram de noroc!”

Alte articole deosebit de interesante semnează Nicolae Prelipceanu („Un drog care nu este interzis” – care ar fi povestea de adormit nu numai copiii, citim, ci şi oamenii mari, predispuşi să înghită orice pe nemeste