Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doina Spătaru îşi serbează ziua alături de Mălina: "E cel mai mare cadou şi sper să nu plâng din cauza emoţiilor"

Publicat in Cancan, marți 29 ianuarie 2013 ·

Artista îşi aminteşte cu emoţie cum în fiecare an îşi ura la mulţi ani cu fiica ei, chiar dacă se aflau la mii de kilometri una de cealaltă.

La un an de la moartea Mălinei, Doina va cânta în spectacolul „Vocea Mălinei Olinescu”, desfăşurat în această seară, de la ora 18.30, la Sala Savoy a Teatrului de Revistă "Constantin Tănase".

"Am născut-o pe Mălina de ziua mea de naştere. De cele mai multe ori, la aniversările noastre eram plecată din ţară, având contracte în Germania.

Atunci sigur că ne felicitam de la distanţă, prin telefon. Când eram acasă însă ne sărbătoream ziua împreună fie acasă, fie ieşeam la un restaurant noi trei: eu şi fetele mele.

Iniţial, n-am vrut să am niciun moment în acest spectacol, dar Călin (Geambaşu – n.r.) a dorit să interpretez o melodie. Ne-am gândit amândoi să cânt piesa «Te sigo amando» (Eu încă te iubesc), care face parte de pe coloana sonoră a unei telenovele şi care îi era foarte dragă Mălinei.

Desigur, voi rosti şi câteva cuvinte", a declarat Spătaru pentru Ring.

Partea inediată a acestui spectacol este faptul că admiratorii Mălinei o vor putea reasculta pe aceasta, dar vor afla şi lucruri inedite despre ea, chiar de la cei care i-au îndrumat paşii în carieră.

"Tot spectacolul e o surpriză, ideea inedită îi aparţine lui Călin, căruia nu ştiu cum să-i mulţumesc pentru iniţiativă şi pentru munca titanică pe care a depus-o împreună cu toţi colegii Mălinei din formaţie.

Protagonista acestui eveniment va fi chiar Mălina. Se va vorbi despre Mălina, iar ea ne va cânta, pentru toţi cei dragi ei, în ziua ei de naştere.

Printre invitaţi se vor număra renumitul producător TVR Titus Munteanu, cel care a lansat-o pe Mălina la «Şcoala Vedetelor», Andrei Nourescu, care a lucrat cu ea ca manager, şi Adrian Romcescu, cel care i-a compus melodii cu ajutorul cărora a luat premii. În rest, va cânta Măli

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Italia a învins Albania cu 2-1

News.ro acum 26 minute
Echipa naţională a Italiei a învins sâmbătă, la Dortmund, scor 2-1, reprezentativa Albaniei, într-un meci din cadrul grupei B a turneului final Euro 2024. Partida de la Dortmund a început cu surpriza furnizată de albanezi. Era secunda 23 când Nedim

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum o ora
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 3 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 2 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 8 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 7 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum o ora
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 5 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Vremea

București
acum

22°
sâm.

16°/27°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

17°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°