Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a precizat, marţi, cu ocazia aprobării noilor taxe din Bucureşti, că impozitul pe maşini nu va creşte, deoarece acesta "a crescut în 2010 şi 2011".
Edilul a făcut această precizare după ce tot el spunea, luni seară, că în Capitală "vor creşte cu 16%, respectiv 16,1% în unele cazuri, taxele pentru case, terenuri şi maşini, pentru că aşa a hotărât Guvernul".
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, marţi, creşterea cu 16% a impozitelor şi taxelor pentru case şi terenuri, potrivit unui proiect de hotărâre ce are în vedere stabilirea acestora în conformitate cu ordonanţa Guvernului nr. 1/2013.
Proiectul a fost aprobat cu 30 de voturi "pentru", 11 "împotrivă" şi patru abţineri. Voturile "împotrivă" şi abţinerile s-au înregistrat în rândul consilierilor PDL şi PPDD.
Primarul general a declarat marţi, la începutul şedinţei CGMB, că "nu s-a sucit", fiind, în continuare, împotriva măsurii de a majora taxele, dar a subliniat totodată că municipalitatea nu poate să decidă cu privire la indexarea taxelor cu rata inflaţiei.
"Sorin Oprescu nu s-a sucit. În decembrie, când s-a pus prima dată problema majorării taxelor, aveam un alt cadru legal, care ne permitea să decidem noi, la nivel administrativ, dacă vrem sau nu să împovărăm cetăţenii cu creşteri de taxe", a spus edilul.
Primarul general a explicat că, potrivit modificărilor aduse Codului fiscal prin ordonanţa Guvernului nr. 1/2013, este obligat să aducă în atenţia Consiliului proiectul de hotărâre pentru stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor în Capitală începând cu anul în curs.
"În continuare, sunt împotriva acestei măsuri şi tocmai din acest motiv nu propun nicio majorare legată de taxele pe care le colectează Primăria Munciipului Bucureşti. Ordonanţa guvernamentală nu ne permite să decidem noi dacă vre