Tovarasului Ion Scutelnicu, gentlemanul bolsevic din titlu, ii plac femeile, tigarile KENT si sosetele gri, cele mai gri din tot blocul comunist, ni se spune. A fost crescut la orfelinat, unde obisnuia sa-si tortureze colegii de camera, nu inainte de a le fi pretins varii favoruri sexuale (pe care le-ar fi obtinut si fara tortura), si a avansat metodic pe scara parvenirii social-ideologice pina la pozitia actuala de stab in aparatul propagandistic al PCR. De mentionat ca, in pofida slabiciunii sale pentru tigarile americane, are capsa pusa pe cuvintele englezesti, capitalisto-imperialiste (love, God, Johnny), ceea ce-l determina sa devina violent daca acestea sint folosite in prezenta lui. Cind nu bate, cind nu tortureaza, incearca sa faca un copil cu sefa Spitalului de Neurochirurgie, care ii este soata. Emil Faure, fost Vasile Buliga inainte de schimbarea numelui, este si el un vechi locatar al orfelinatelor comuniste, victima a decretului 770 din 1 octombrie 1966 care interzicea avorturile, nu si raporturile sexuale, asa incit, cind mama lui, o studenta venita sa lucreze pe santier intr-o vara, a ramas insarcinata, n-a avut incotro si a pastrat copilul, dar n-a avut nici o ezitare in a-l harazi apoi orfelinatului din oras, in speranta ca va fi adoptat. Ceea ce, din pacate, nu s-a intimplat. Un tartor comunist, un pictor pornografico-reactionar... Copilul a crescut cu tot felul de spaime pe care si le trata cu lacrimile plinsetelor atit de frecvente, astfel incit la un moment dat a devenit dependent de sare, ceea ce-l determina la maturitate sa se fotografieze in mina Cacica, impingind un vagonet plin cu clorura alinatoare. Actualmente e artist plastic, pictor mai precis, desi are vadite talente si de sculptor, muzician, poet. Spre deosebire de tovarasul Scutelnicu, Emil Faure nu are ambitii de marire, mai degraba de decadere, caci de cind s-a pus in gura cu Nicuso