Fenomenul baronilor a apărut în România şi în alte ţări cu un nivel de dezvoltare economico-social identic într-o etapă de reaşezare a regulilor democratice, a cutumelor politice şi vor dispărea odată cu condiţiile care le-au făcut posibilă existenţa.

Şi totuşi a fost nevoie de baroni. Altfel n-ar fi apărut. Cineva trebuia să vorbească în numele unor localităţi, judeţe, regiuni, provincii, Constituţia românească neasigurând reprezentativitatea teritorială într-o cameră specială a Parlamentului cum se întâmplă în majoritatea democraţiilor consolidate. Dacă în acest an se va face corecţia constituţională necesară, baronii şi baronatele vor rămâne doar în cartea de istorie a perioadei postrevoluţionare.

Baronii şi Puterea

Deja sunt semne că fenomenul acesta vetust se îndreaptă spre disoluţie. Este adevărat că germenii baroniadei au încolţit la sânul FSN-PDSR în guvernarea dlui Văcăroiu (1992-1996) şi a Convenţiei Democratice între 1997 şi 2000, iar în perioada guvernării Năstase (2000-2004), de nu cumva mai devreme, baronii de la Putere şi-au dat mâna cu cei din Opoziţie.

A fost o perioadă de înflorire a lor, cu mici fluctuaţii: astfel, după alegerile din 2004, în mare majoritate, baronii PSD şi-au pierdut influenţa şi puterea în favoarea noii Puteri câştigătoare, Alianţa D.A. Situaţia s-a repetat la ultimele alegeri locale şi parlamentare din 2012 când puternicii baroni ai PDL, siguri de victoria lor şi a protejaţilor, nu şi-au mai putut impune voinţa, iar rezultatele slabe obţinute sugerează declinul fenomenului, pentru prima dată putându-se anticipa un final complet lipsit de glorie al baroniilor.

Oamenii baronilor

Dar impresia că baronii beneficiază de puteri discreţionare va dăinui atâta vreme cât civilizaţia politică va rămâne cantonată într-o zonă gri: milioane de cetăţeni nu-şi cunosc şi nu-şi rev