Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Constantin vrea preşedinte la CSM Vâlcea

Publicat in GAZETA de SUD, marți 29 ianuarie 2013 ·

Dat afară de conducătorii lui FC Olt Slatina, Gheorghe Constantin încearcă să-şi găsească rapid un angajament la o formaţie din eşalonul secund, altfel este foarte posibil să-şi piardă calitatea de membru al Comitetului Executiv al FRF, ca reprezentant al Ligii a II-a, seria a 2-a. Costică „Vâlcea“ intenţionează să se întoarcă acasă, în Zăvoi, şi să preia frâiele CSM, echipă patronată de Cătălin Rufă.

„Este adevărat! Port discuţii cu cei din conducerea CSM, dar colaborarea cu acest club depinde numai de anumite aspecte foarte importante. Eu tot timpul mi-am dorit să vin la Vâlcea, deoarece aici mă simt cel mai bine, este casa mea. Dacă voi avea posibilitatea să conduc acest club, va fi foarte bine. Pe mine mă interesează să se dorească obţinerea de performanţe. Adică, trebuie să existe un proiect foarte bine definit, care să aibă susţinere financiară pentru îndeplinirea unui obiectiv important“, a spus Gheorghe Constantin, pentru Arena Vâlceană.

„Domnul Gheorghe Constantin ştie că la CSM nu sunt bani, iar dacă va veni să ne ajute, o va face mai mult cu sufletul. Am fi onoraţi să-l avem pe dânsul printre noi, deoarece ne-ar putea ajuta foarte mult. Are o bogată experienţă în fotbal, de pe urma căreia putem învăţa şi noi. Dumnealui a condus cluburi potente financiar, precum Turnu Severin sau FC Olt“, a afirmat acţionarul majoritar Cătălin Rufă, adăugând că Jean Turmacu va avea un post-cheie la CSM, chiar şi în eventualitatea în care Costică Vâlcea va spune „Da!“.

CSM Vâlcea a fost sâmbătă protagonista unei mari ruşini, trupa antrenată de Laurenţiu Tudor pierzând un joc amical în faţa unei echipe din Liga a IV-a, Posada Perişani impunându-se chiar în Zăvoi cu 2-1. CSM Vâlcea ar putea să nu mai conteze pe serviciile jucătorului ivorian Lajo Traore, fratele mai mic al lui Lacina Traore, fost jucător la CFR Cluj şi Kuban Krasnodar, în prezent la Anzhi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare duminică, iar luptele au încetat; Forţele israeliene au început să se retragă din anumite zone din Gaza, potrivit presei pro-Hamas

News.ro acum 24 minute
Un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică, după o întârziere de aproape trei ore, marcând o pauză în conflictul de 15 luni care a adus devastare şi schimbări politice majore în Orientul Mijlociu

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum o ora
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025, potrivit unui ordin semnat de Daniel David

HotNews acum o ora
Elevii de clasele primare nu pot participa la nicio olimpiadă sau concurs naţional, în anul şcolar 2024-2025. Potrivit calendarului oficial anunţat recent de ministerul Educației, competiţiile sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar, s

Angela Merkel, îndemn pentru sprijinirea Ucrainei şi unitate transatlantică

Mediafax acum o ora
Fostul cancelar german Angela Merkel a pus accentul, într-un discurs susţinut la recepţia de Anul Nou a CDU din Renania de Nord-Westfalia, rolul esenţial al Statelor Unite şi al NATO în asigurarea independenţei Ucrainei, în contextul invaziei ruse.

ÎNVESTIRE TRUMP. Ce se întâmplă în ziua revenirii lui Trump la Casa Albă?

News.ro acum o ora
Donald Trump va depune luni jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi al doilea mandat şi încununând una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii, relatează Reuters. Ziua învestirii este, prin tradi

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Oficial Hamas confirmă trimiterea listei cu ostaticii ce urmează să fie eliberaţi

Mediafax acum o ora
Un oficial de rang înalt al grupării Hamas a confirmat că organizaţia a trimis Israelului lista cu numele celor trei ostatici care urmează să fie eliberaţi astăzi, potrivit unor surse din mass-media palestiniană. Un oficial israelian a declarat pent

Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 1,89 milioane de euro, la tragerea de duminică

G4Media acum 22 minute
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 19 ianuarie, după ce joi Loteria Română a acordat peste 23.900 de câştiguri în valoare totală de peste 1,4 milioane de lei, transmite Agerpres. La Loto

Donald Trump şi-ar dori să primească Premiul Nobel pentru Pace

Mediafax acum 4 ore
Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, ar fi extrem de concentrat pe câştigarea Premiului Nobel pentru Pace, potrivit unei surse din echipa sa, citată de CBS News. Această ambiţie s-a intensificat pe măsură ce Trump încearcă să finalizez

Salvamont: Peste 130 de intervenţii de urgenţă în ultimele 24 de ore; 140 de persoane, salvate de pe munte

G4Media acum 3 ore
Salvamontiştii au salvat de pe munte, în ultimele 24 de ore, 140 de persoane, fiind primite peste 130 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a acestora. ”O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară. În ultimele 24 de or

Vremea

București
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/2°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°