Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pericolele ascunse într-o cutie cu energizant. Studiile care i-au alarmat pe medicii americani

Publicat in Antena 3, marți 29 ianuarie 2013 ·

Un raport din 2013 realizat de autorităţile americane arată creşterea numărului de persoane care au nevoie de îngrijiri medicale din cauza consumului de băuturi energizante. Acestebăuturi,care au dus la crearea unei industrii de un miliard de dolari în SUA, este reponsabilă de îmbolnăvirea tot mai multor americani, iar publicaţiile de specialitate avertizează asupra pericolului pe care consumul lor îl prespune.

Numărul de oameni care au ajuns la spital după ce au consumat băuturi energizante a crescut de la 10.000, în 2007, la 20.000, în 2011. Cele mai afectate persoane sunt cele cu vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani.

Consumarea a două cutii de băuturi energizante pe zi poate conduce la creşterea semnificativă a tensiunii arteriale, se arată într-un studiu realizat la Spitalul Henry Ford din New York.

Chiar şi băuturile energizante fără zahăr pot duce la producerea unui atac de cord, arată un alt studiu publicat in Jurnalul American de Medicină. Consumarea unei singure cutii de energizant zilnic poate determina în timp îngustarea vaselor de sânge, chiar şi în cazul adulţilor sănătoşi, arată rodale.com.

Durerea de cap este un alt efect secundar al consumului de băuturi energizante.

Specialiştii mai atrag atenţia şi asupra faptului că, de multe ori, băuturile energizante sunt consumate în combinaţie cu alcoolul, ceea ce creează o nouă serie de probleme.

Un raport din 2013 realizat de autorităţile americane arată creşterea numărului de persoane care au nevoie de îngrijiri medicale din cauza consumului de băuturi energizante. Acestebăuturi,care au dus la crearea unei industrii de un miliard de dolari în SUA, este reponsabilă de îmbolnăvirea tot mai multor americani, iar publicaţiile de specialitate avertizează asupra pericolului pe care consumul lor îl pr

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 7 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 9 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°