S-au împlinit 20 de ani de la apariția revistei Dilema. Revista Dilema nu mai apare, dar acesta este doar un artificiu stilistic. Nici revista pe care am înființat-o noi acum 23 de ani nu mai există, ceea ce nu ne împiedică să vorbim, totuși, despre aceeași publicație.

Există Dilema veche, iar diferențele dintre aceasta și Dilema, în formatul său de acum 20 de ani, sunt inexistente. Din fericire, Dilema a avut norocul de a nu trece decât printr-o singură schimbare de nume, insesizabilă, de altfel, și de a nu fi fost supusă unor presiuni distructive inerente atunci când superi în mod insistent oameni insupărabili.

Este, așadar, un moment de bucurie. Într-o lume în care brand-uri media cu vechime de sute de ani se sting sau suflă din ce în ce mai greu, orice aniversare de acest fel, în care o revistă, apărută după 1989, marchează 20 de ani de existență, merită sărbătorită.

Nimeni nu a așteptat de la Dilema, în 20 de ani, investigații sau luări de poziție tranșante într-o direcție sau alta. Nimeni nu a vrut ca Dilema să fie încă o publicație înregimentată total de o parte sau alta, nimeni nu ar fi văzut activiști precum Andreea Pora scriind în Dilema. Lista celor care au scris și scriu înDilema în ultimii 20 de ani este lungă și, evident, fiecare are favoriții lui. Dar nimeni nu ar putea spune, cu mâna pe inimă, că a văzut în Dilema texte scrise neglijent. Sau că a văzut, în 20 de ani, foarte multe texte proaste. Au fost și vremuri mai grele, ca acelea din perioada Patriciu, în care oameni mai nou-veniți nu au înțeles conceptul de scriitură doar pentru prestigiu, pe bani puțini. Dar, după o istorie de 20 de ani, Dilema va trece și peste asta, pentru că nu banii au fost cei care au atras articlierii (așa cum le spune Andrei Pleșu) spre revista cu pricina, și nici tirajele efemere de 60.000 de exemplare din perioada în care revista se vindea cu ape