Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiul lui Horea Uioreanu a ieşit din închisoare

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 29 ianuarie 2013 ·

Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost eliberat din închisoare. El este acuzat de trafic de droguri şi a fost arestat preventiv în 20 decembrie 2012.

Procurorii spun că Alexandru Uioreanu a deţinut şi comercializat 130 de grame de haşiş. Alături de Uioreanu junior, procurorii DIICOT au mai reţinut doi fraţi, Ferenc Nagy şi sora acestuia Gyongyke. Potrivit procurorilor DIICOT, cei trei ar fi adus droguri din Ungaria şi le-ar fi distribuit prin şcoli.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, judecător Claudia Ilieş, Uioreanu Jr. a fost eliberat, decizia fiind definitivă. „Curtea de Apel cluj a admis recursul inculpatului şi a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi localitatea. De asemenea, instanţa i-a stabilit şi nişte obligaţii, să nu-şi schimbe locuinţa, să se prezinte ori de câte ori este chemat la poliţie. În plus, pe lângă aceste obligaţii Alexandru Uioreanu nu are voie să se prezinte la spectacole sportive şi culturale, să nu se afle în localuri publice şi să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi din dosar. Hotărârea este definitivă”, a precizat Ilieş.

Avocatului lui Alexandru Uioreanu, Tiberiu Ban, a apreciat decizia instanţei ca fiind rezonabilă şi în conformitate cu legea. „Este o soluţie judicioasă dispusă în conformitate cu legea, e singura soluţie rezonabilă, trebuie considerată un act de dispoziţie a instanţei care a apreciat că nu se justifică măsura arestului preventiv. Acesta va fi eliberat în maxim 20 de minute din arestul IPJ Cluj. Eu mă aflu acuma aici pentru procedurile administrative”, a declarat Ban.

Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie, fiind acuzat de trafic de droguri, şi a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate O

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum 2 ore
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum o ora
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 2 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Înălțarea Domnului, sărbătoare MARE pentru creștinii ortodocși. Ce să nu faci niciodată în această zi

Gandul acum 25 minute
Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători de peste an. Înălțarea Domnului cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, neavând dată fixă. Sărbătoarea Înălțării Domnului va cădea întotdeauna într-o zi de joi. Înălțarea Domnulu

Adrian Despot, mesaj pentru Babasha: Te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie

HotNews acum 4 ore
Solistul trupei de rock Vița de Vie, Adrian Despot, l-a felicitat pe Babasha pentru că a făcut față valului de huiduieli de pe Arena Națională în momentul în care a fost chemat de Chris Martin să cânte la concertul Coldplay de la București. Adrian D

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum o ora
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 3 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Ministerul Educaţiei, precizări despre „camera de detenţie” pentru elevi: Are alt scop

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Educaţiei, conţinutul integral al articolului din documentul supus consultării publice este: „Art. 14 (2) În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activităţii de predare-învăţar

S-a terminat numărătoarea voturilor. Cine a câștigat alegerile la Sectorul 1

Capital acum o ora
După câteva zile în care Clotilde Armand a acuzat fraudarea votului de la Sectorul 1, s-a aflat cine este noul primar. Biroul Electoral a furnizat numărul total de voturi primit de fiecare candidat în parte.

Sala de DETENȚIE ar putea fi introdusă în școlile din România

Gandul acum o ora
Sala de detenție ar putea fi introdusă în școlile din România se arată într-o propunere făcută de sindicatele angajaților din Învățământ. Mai exact, elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde s

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°