Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coplata în sănătate, un cadou de mărţişor de la USL şi FMI Bolnavii vor primi factură la externare

Publicat in Ziarul de Vrancea, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Ministrul Sănătăţii le-a cerut şefilor de spitale să reducă rata internărilor cu 40% Guveranţii pregătesc facturile pentru a scădea numărul internărilor din spitale u coplata nu va fi aplicată serviciilor de urgenţă sau la medicii de familie pentru că oficialii din sistem vor să „externalizeze” internările u rămane de văzut ce se va întampla cu celelalte taxe care sunt deja percepute în spitale u ministrul Sănătăţii a cerut spitalelor un TOP 10 al afecţiunilor care pot fi tratate în ambulatoriu u managerii de spitale vor acumula datorii timp de trei luni consecutive vor rămane fără funcţii

Coplata ar putea fi un cadou pentru bolnavi de mărţişor. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că în urma acordului semnat cu FMI de la 1 martie se va introduce coplata. 10 lei ar urma să scoată din buzunar bolnavii care vor fi externaţi din spital, în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii doreşte să ţină sub control internările şi să fie eliminate internările nejustificative, fictive sau a raportările false. „Coplata nu va fi aplicată serviciilor de urgenţă, în ambulatoriu de specialitate, medicină de familie sau în cazul analizelor medicale, precum şi persoanelor exceptate prin lege (exemplu: copii, gravide, pensionari sub 740 lei/lună, bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate, dacă nu realizează venituri din muncă, veteranii de război). Cuantumul modic al sumelor şi regulamentul de aplicare ale mecanismului vor fi stabilite în normele la contractul-cadru”, au anunţat autorităţie din sistemul sanitar. Ministrul Eugen Nicolăescu a precizat la videconferinţa pe care a avut-o ieri seară cu managerii spitalelor şi ceilalţi reprezentanţi ai sistemului de sănătate, că 10 lei va fi suma maximă, urmand ca suma sau sumele minime să fie stabilite în perioada următoare, în urma negocierilor care vor avea loc cu furnizorii de servicii din sistem. Contractul cad

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°