Un tren a intrat într-un TIR, care a rămas blocat pe calea ferată. Trei persoane din tren au fost rănite.
Un accident feroviar a avut loc marți, 29 ianuarie, în jurul orelor 13.00, în afara localității Secuieni. Un tren InterRegio a intrat într-un tir, dar, din fericire, doar trei persoane au fost rănite ușor.
Eugen Gotcu, șoferul TIR-ului, tocmai plecase din curtea unei societăți comerciale cu profil agricol, după ce descărcase niște marfă. La câteva sute de metri de sediul firmei se află o trecere la nivel cu calea ferată, iar conducătorul auto s-a asigurat și a încercat să traaverseze calea ferată. Din cauză zăpezii, TIR-ul a rămas, însă, blocat pe calea ferată. Când semnalele acustice și luminoase au început să funcționeze, semn că un tren se apropia, șoferul a coborât din tir. Mai mult, când a văzut că se apropie trenul, Eugen Gotcu a făcut din mâini pentru a-l atenționa pe mecanicul de locomotivă. Cu toate acestea, impactul a fost iminent. Trenul s-a oprit în tir, iar în momentul coliziunii vagonul tir-ului a ricoșat și a izbit în plin unul dintre vagoanele trenului.
În urma accidentului, trei persoane, care se aflau în tren, au fost rănite ușor. “Ne-am deplasat la fața locului cu o autospecială cu apă și spumă, cu autospeciala de descarcerare și cu o ambulanță SMURD. Trei persoane au fost rănite ușor și au fost transportate la Spitalul de Urgență Roman cu ambulanța SMURD și cu ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Neamț“, a afirmat locotenentul Constantin Luca, locțiitorul comandantului Detașamentului de Pompieri Roman.
Până când polițiștii au terminat cercetările, circulația feroviară a fost blocată. Cei aproximativ 20 de pasageri aflați în trenul InterRegio, care venea de la Suceava și mergea către Bacău, au trebuit să aștepte o locomotivă de sprijin și să plece cu vagonul care nu a fost lovit în urma impa