* preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, spune că deja s-a discutat la nivel de minister pentru a rezolva planul de conformare astfel încât unitatea spitalicească din Brăila să-şi păstreze clasificarea * "Deja aprobăm în şedinţa de Consiliu o structură şi pe partea de psihiatrie, continuăm cu partea de spital clinic. Ne vedem de treburile noastre", a declarat şeful CJ
* dacă nu se va rezolva situaţia, parlamentarii brăileni din PNL se pregătesc pentru a face interpelare la ministrul Sănătăţii, dar se declară optimişti că lucrurile vor evolua în sens pozitiv
Politicienii brăileni declară că vor face toate demersurile necesare pentru ca Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila să îşi păstreze clasificarea. În acest context, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, a afirmat că s-a discutat deja la nivel de minister pe acest subiect, iar în următoarea şedinţă CJ se va supune aprobării "o structură pe partea de psihiatrie", aşa cum este prevăzut în planul de conformare. "Noi deja am discutat cu Ministerul Sănătăţii, încercăm să ne rezolvăm planul de conformare. Deja aprobăm în şedinţa de Consiliu o structură şi pe partea de psihiatrie, continuăm cu partea de spital clinic. Ne vedem de treburile noastre", a declarat şeful CJ. Totodată, liderul social democrat a precizat faptul că a purtat o discuţie mai amplă cu managerul spitalului pe această temă, iar astăzi pe agenda de lucru Stancu are stabilită o întâlnire şi cu o parte din personalul medical. "Avem deja un indicator. De la 1,04 cât aveam atunci când am preluat noi, acum am încheiat anul 2012, pe 31 decembrie cu aproape 1,48. Ăsta este Indicele de complexitate medicală. Ceea ce înseamnă bani mult mai mulţi decât luam în 9 iulie 2010. Treaba este echilibrată, scoatem şi cheltuielile. Chiar acum dimineaţă am avut o discuţie mai lungă pe tema spitalului, cu doamna mana