Cine și-ar fi închipuit că încărcătura pravoslavnică a expresiei „cui pe cui se scoate“, aplicată îndeobște vodcii matinale care izgonește duhul samagonului băut pe înserat, poate servi unor cauze obscure, datorate mahmurelii de care e cuprinsă istoria contemporană, ce pare a ne scrie ea pe noi, în loc s-o scriem noi pre dînsa?

Abia ce-l înfipse ca pe un piron în coșciugul economiei de piață occidentale pe balșoiul Depardieu, că la picioarele lui Vladimir Putin căzu ca un cui firav opozantul rus Aleksandr Dolmatov, căruia ministerul de Externe olandez i-a refuzat viza de ședere în Țările de Jos.

Membru al mișcării Cealaltă Rusie, junele Dolmatov fusese extras cu penseta de miliția populară la o manifestare anti-Putin din Piața Roșie, dat cu capul de turla bisericii Vasilii Blajennîi, vîrît la bulău și eliberat cu o cocoașă de 500 de ruble amendă pentru tulburarea ordinii publice. Speriat de perspectiva unui proces penal, activistul pentru drepturile omului a cerut azil politic în Olanda.

„Cum adică azil politic“, s-au rățoit la el grașii olandezi din Amsterdam și Rotterdam, „cînd însăși Brigitte Bardot visează să emigreze în Rusia și să joace în Baba se dă soldatului, un remake după prăfuita Baladă a soldatului?“ Așa că, nici una, nici două, îl poftiră la zuhaus,

pentru port ilegal de naivitate.

Altfel ar fi stat treburile dacă Dolmatov s-ar fi numit Cărtărescu, căci coana Europa, sensibilă la loviturile de stat dîmbovițene, a știut cum să le pună disidenților de ziua a șaptea comprese pe bibilică și pamperși în chiloței cînd călăul Ponta i-a alergat cu cuțitul între dinți să-i extermine. A fost de ajuns telegrama „Tremur viața me. Nu mai putem merge cafine. Facem responsabil Guvern“ pentru ca invitațiile la balul victimelor postcomunismului din Bruxelles să curgă gîrlă.

Nefiind de meserie român, Aleksandr Dolmatov și-a pus ș