-AA+A
Primăria Sângeorz-Băi concesionează teren pentru construirea unei păstrăvării private, la Cormaia foto: Mesagerul de BNPotenţialul turistic al satului Cormaia atrage investitori particulari. Subiectul a fost dezbătut în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Sângeorz-Băi, prin promovarea şi adoptarea, cu unanimitate de voturi, a documentaţiei privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare pe 25 de ani, prin licitaţie publică, a unui teren situat în extravilanul localităţii aparţinătoare, în suprafaţă de 2.615 mp, teren aflat în proprietatea privată a oraşului Sângeorz-Băi, în vederea construirii unei păstrăvării.
Totul a pornit de la ideea unui întreprinzător local, care a solicitat concesionarea terenului respectiv (amplasat la podul Cormăiţei) în vederea dezvoltării unei afaceri private de agrement turistic. Potrivit documentaţiei aprobate de aleşii locali, redevenţa anuală a fost stabilită astfel încât în termenul de 25 de ani acel teren să-şi recupereze suma, iar la licitaţia de concesiune să participe minim 3 ofertanţi, criteriile de atribuire fiind stabilite în funcţie de cel mai mare nivel al redevenţei. Primarul Roland Venig a anunţat că importantă în punctare va fi nu numai suma, ci şi proiectul de investiţie al ofertanţilor. „Dorim ca acel loc să fie amenajat cât mai frumos odată cu respectarea legislaţiei în domeniu. În cazul în care nu se va respecta proiectul, primăria nu va elibera autorizaţia aferentă”, a făcut cunoscut edilul.
Comisia care a fost însărcinată cu punerea în practică a deciziei legislativului este cea pentru amenajarea teritoriului, urbanism, administrarea domeniului public şi privat, formată din cinci persoane: Ioan Buia (PSD), Traian Lazăr (PSD), Radu Cîrcu (PNL), Maxim Pop (PNL) şi Traian Cârcu (PDL).
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Vot