Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânătoare de specialişti în calculatoare. Află cât oferă străinii pentru un angajat român

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 29 ianuarie 2013 ·

Francezii şi finlandezii recrutează specialişti programatori din România, în timp ce norvegienii oferă locuri de muncă bine plătite pentru ingineri.

Francezii caută specialişti români în calculatoare pentru a-i angaja cât mai repede posibil, pe durată nedeterminată. Experienţa minimă cerută de angajator este de 2-5 ani, iar salariul oferit este în funcţie de această experienţă. Anunţul de angajare este activ pe site-ul Agenţiei Naţionale de Ocupare.

Postul este de consultant Sharepoint (adică bun cunoscător al tehnologiilor Microsoft) sau Expert NET. Printre competenţele cerute pe lângă buna cunoaştere a limbii franceze se numără excelente abilităţi comerciale, de organizare, o bună capacitate de adaptare şi de lucru în echipă.

Angajatul ar urma să lucreze în strânsă colaborare cu managemetnul şi şeful de proiect, să analizeze şi să redacteze propunerile comerciale, să gestioneze relaţiile cu clienţii, să organizeze reuniuni, ateliere şi comitete de proiect. Certificarea Microsoft este un plus. Candidaturile pot fi trimise pe adresa dmm@anofm.ro până la data de 01.02.2013.

Şi în Finlanda se caută specialişti programatori, buni cuunoscători ai limbii engleze. Pe site-ul Tjobs sunt active mai multe posturi de programatori Oracle şi Linux. Salariile variază între 2.500 şi 4.000 de euro, iar ofertele sunt valabile până pe 04.02. 2013.

Norvegienii caută ingineri

Zeci de locuri de muncă pentru ingineri sunt oferite românilor în Norvagia prin reţeaua EURES România. Pentru ingineri de conducte la Oslo, de exemplu, sunt disponibile 5 posturi. Contractele sunt între 1 şi 3 ani, cu posibilitatea de permanentizare. Salariul avansat este de 5.700 de euro brut pe lună. Candidaţii trebuie să-şi trimită CV-ul Europass în limba engleză la adresele de e-mail:enicolae@solidbemanning.no şi elena.tane@ot.anofm.ro

Alte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 4 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°