Pe DN 17, în afara municipiului Câmpulung Moldovenesc, duminică, la ora 17.55, C. Adrian, de 25 ani, din Galaţi, posesor al permisului de conducere categoria „B” din 2006, în timp ce conducea autoturismul, s-a angajat în depăşirea unei autoutilitare ce tracta o semiremorcă, în zona de acţiune a indicatorului ,,Depăşirea Interzisă”, trecând peste marcajul longitudinal continuu şi intrând în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de Z. Constantin, de 24 ani, din oraşul Gura Humorului. Totodată, a intrat în coliziune laterală şi cu semiremorca tractată de autoutilitara condusă de A. Constantin, de 34 ani, din Târgu Frumos, judeţul Iaşi. IPJ Suceava ne informează că din accident a rezultat vătămarea corporală a lui C. Adrian şi vătămarea uşoară a pasagerei L. Andreia, de 25 ani, din Gura Humorului, aflată în autoturismul condus de Z. Constantin.
Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative; ulterior li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.