Cresterea economica a Romaniei a fost aproape de zero in anul 2012, a declarat seful misiunii FMI in Romania, relateaza Antena 3. Potrivit lui Erik de Vrijer, acest fapt se datoreaza, printre altele, recesiunii din zona euro si iernii grele care a afectat grav economia romaneasca. Sursa imagine: jurnalul.ro
"Cifrele reprezentand cresterea sunt relativ slabe. Partial lucrul se datoreaza faptului ca dupa o criza financiara dureaza mai mult ca economia sa isi revina. Partial se intampla si datorita mediului in care se regaseste Romania, care este dificil, exista aceasta recesiune in zona euro si a unor factori speciali, faptul ca la inceputul anului 2012 a fost o iarna grea care a daunat grav economiei, a fost o recolta proasta si, de asemenea, implementarea reformelor si absorbtia fondurilor europene nu au fost atat de rapide pe cat se gandise initial", a spus Vrijer.
Pentru anul 2013, seful Fondului in Romania estimeaza o crestere economica de 1,5% si se intreaba cum se poate obtine acest progres.
Seful misiunii a adaugat ca Guvernul a cerut o amanare de trei luni a acordului semnat intre cele doua parti, ceea ce inseamna ca evaluarile vor fi finalizate prin vot in Consiliul Director al FMI, la sfarsitul lunii iunie.
Altfel spus, Romania nu va avea la dispozitie bani de la FMI pana cand boardul institutiei nu va aproba evaluarile a saptea si a opta.
De Vrijer a explicat ca daca nu ne indeplinim preconditiile asumate pana in iunie, atunci acordul va expira si nu va mai exista niciun fel de intelegere intre FMI si Romania.