Nu este vorba despre două femei. Pe ANI o ştiţi mai bine, de INA nu aţi mai auzit vorbindu-se de câţiva ani. Oricum, nu este vorba de cunoscuta cântăreaţă !

INA - Institutul Naţional de Administraţie - a reprezentat un proiect pe care l-am lansat, în calitate de prim-ministru (Ordonanţa 81/30 august 2001) considerând că este important să formăm, pe modelul celebrei Ecole Nationel d'Administration din Franţa (ENA) - înalţii funcţionari ai statului - corpul de specialişti care să asigure "osatura" instituţională a României. Problema calităţii şi a competenţei funcţionarilor publici este, în opinia mea, cel puţin la fel de importantă ca problema integrităţii lor.

Mai mult, doream să adaug şi o categorie specială de funcţionari (câteva sute) - de data asta, pe tradiţie germană - cea a "funcţionarilor de stat" ("Beamten") bucurându-se de un fel de inamovibilitate şi avantaje materiale dar neavând voie să facă politică de partid sau să participe la greve, pedeapsa în cazul unor infracţiuni fiind, pentru ei, de două ori mai mare.

În acelaşi context, am gândit rolul secretarilor generali din ministere (şi în tradiţia românească interbelică) al căror rol era, între altele, să transmită "dosarele" de la un  ministru la altul, atunci când aceştia erau schimbaţi.

Din păcate, presiunea clientelelor de partid a distrus în mare parte aceste proiecte iar rolul INA s-a diminuat, institutul fiind "înghiţit" de administraţia pe care ar fi trebuit să o remodeleze.

A rămas doar diversiunea de control deontologic şi cea a conflictelor de interese (definite tot în timpul mandatului meu), dar care nu reuşesc, în lipsa unei pregătiri adecvate a funcţionarilor publici să producă o atmosferă "prietenoasă" faţă de cetăţeni sau faţă de firme şi, mai ales eficienţa actului administrativ.

Chiar dacă faţă de 2004 - când numărul celor din s