Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radio Erevan pe buzunarele contribuabililor

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

„Da, e-adevărat, dar nu i s-a dat o Pobeda, ci i s-a luat, şi nu era maşină, ci ceas”, acesta era răspunsul pe care l-a primit Ivan Ivanovici Vasiliev după ce a adresat, pentru Radio Erevan, următoarea întrebare: „Este adevărat că cetăţeanul Vasili Vasilievici Ivanov a primit o maşină Pobeda în Piaţa Roşie din Moscova?”.

Cam aşa şi cu minciunile reprezentanţilor Uniunii Social Liberale din timpul campaniei electorale de la sfârşitul anului trecut, când fiecare ales local USL se bătea cu pumnii în piept cum că impozitele şi taxele locale nu vor fi majorate în anul 2013.

În luna decembrie 2012, Guvernul a emis o hotărâre conform căreia nivelul taxelor locale prevăzute în grilă creşte în 2013 cu 16,05 la sută, ca urmare a indexării cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani. Premierul Victor Ponta declara atunci că Guvernul nu face decât să comunice autorităţilor locale rata cumulată a inflaţiei, dar nu poate decide nivelul taxelor, acesta fiind atributul consiliilor locale, care pot decide o creştere sau o scădere într-o marjă de 20 la sută faţă de acestea. Mai mult, Ponta susţinea, tot atunci, că nu va publica în Monitorul Oficial respectivul act normativ până nu se va înţelege foarte clar că nu Guvernul este cel care măreşte aceste taxe şi că actualizarea cu rata inflaţiei se poate face doar de către autorităţile locale, dacă acestea doresc. Hotărârea de guvern pentru indexarea taxelor locale a fost însă publicată la sfârşitul anului trecut fără alte prevederi explicative, iar premierul a atenţionat că aceste taxe reprezintă o sursă de venituri a administraţiei locale, deoarece primarii care nu majorează taxele nu vor primi în compensaţie bani din bugetul central.

Ulterior, în ianuarie, Guvernul a adoptat o ordonanţă care stabileşte că, pentru acest an, autorităţile locale pot adopta hotărâri prin care taxele locale sunt menţinute la nivelul de anu

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°