Unirea e actuala prin aceea ca o parte importanta a romanilor e rupta inca de corpul natiunii; e vie, prin lucrarea tainica a poporului si indrumarea responsabila a profesionistilor; e mobilizatoare, prin intelesul ei adanc - acela ca tot ce am facut mai important, maret cateodata, e chiar opera ei, a solidaritatii. Nu s-au inventat fapte istorice care sa multumeasca pe toata lumea. Noi, romanii, stim aceasta foarte bine. Dupa 1859, jalea unora dintre moldoveni pentru ceea ce au pierdut cert in schimbul castigului incert, s-a metamorfozat nu doar in actiuni politice separatiste (putine la numar, dar semnificative), dar si intr-o paguboasa stare de spirit paseista, conjugata cu invidia "patriotica" pe cei care au beneficiat de toate roadele Unirii - valahii. Iar Iasul a dobandit (in mintea unora) statutul de cetate sedusa si abandonata. Lacrimile moldovenilor marginalizati s-au convertit in sperante pentru separatisti si in puncte de sprijin pentru politica Moldovei Mari, in care Rusia nu a incetat sa investeasca. Aici e, de fapt, punctul nevralgic al chestiunii, in implicatiile geopolitice ale actului de la 1859. In rest putem sa fim nemultumiti cat cuprinde: pe scenele de opereta de provincie oferite publicului, pe emotia paradata a marimilor zilei, pe preeminenta ceremonialului in locul sobrei restituiri a memoriei trecutului, pe istoricii de casa, pe destinul implacabil ori pe starea economica a Moldovei incepand din prima zi a Unirii si pana in vremurile noastre. De dragul "autenticitatii" ori a conceptului postmodern politically correct, putem sa-i evocam si pe cei care, din varii motive, s-au opus in epoca, dar si in posteritate Unirii. Iasul este, inainte de toate, cetatea Unirii, si abia in plan secund a catorva actiuni separatiste, inspirate si dirijate de unele puteri potrivnice aparitiei unui stat national la Dunarea de Jos, conceput si asumat de elitele n