Colegiul Tehnic “Miron Costin” a inițiat un concurs regional pentru liceeni, în cadrul căruia premiază cele mai frumoase scrisori de dragoste.
Într-o perioadă în care tinerii au în vârful degetelor MMS-urile, SMS-urile și e-mailurile, membrii cercului de creativitate din cadrul Colegiului Tehnic “Miron Costin” aruncă o provocare spre toți tinerii de vârsta lor: un concurs regional epistolar, intitulat, simplu, “Scrisoare de dragoste”. Concursul va avea trei secțiuni, una în limba română, una în limba franceză și una în limba engleză. Nu este permisă participarea la toate trei secțiunile cu aceeași scrisoare tradusă în mai multe limbi. Cele mai frumoase scrisori vor face obiectul unei expoziții și al unei serate, în cadrul căreia vor fi citite.
“Proiectul s-a născut din dorința de a sublinia forța cuvântului scris, de a verifica și reabilita puterea Logosului făuritor de lumi și de adevăr. În societatea cunoașterii, în actuala eră a tinerilor «Digital natives», a redacta o scrisoare poate părea un obicei desuet. E-mail-ul, SMS-ul, MMS-ul și diverse alte forme îmbracă, astăzi, comunicarea dintre tineri. Ei sunt instruiți să utilizeze tehnologia, să își dezvolte abilitățile tehnice, dar comunicarea inter- și intrapersonală rămâne o prioritate, indiferent de vremuri și de modernizarea mijloacelor de comunicare. Concursul regional epistolar are ca scop trezirea interesului elevilor pentru cuvântul scris, pentru comunicare și literatură. Forma scrisorii, ca mijloc de comunicare, se află printre conținuturile aflate în programa de studiu. Intenționăm să conjugăm, în cadrul acestui concurs școlar, variate domenii și forme de artă, ca literatura, arta plastică, informatica, prin care să consolidăm formarea estetică a tinerilor. Încurajând astfel de manifestări, stimulăm elevii să emită judecăți de valoare, să își dezvolte spiritul colectiv, civic ș