Partida nu este una de şah, ci Politică (cu P mare, obligatoriu!). De o parte a Marii Table de Joc s-a aşezat actualul premier al Marii Britanii; de cealaltă, două zeci şi şase de şefi de stat şi de guvern, de parlamente ale statelor membre UE, "batalionul de elită" al înalţilor birocraţi care mănîncă o pîine albă... albă de la pretins independentele instituţii ale UE, plus Statele Unite.
Mutarea cu care partida s-a deschis este anunţul şoc al Premierului Cameron, prin care acesta asumă angajamentul politic ca, în termen de cinci ani, cetăţenii Marii Britanii să fie chemaţi la urne pentru a se exprima, printr-un referendum, asupra menţinerii sau renunţării, de către ţara lor, la calitatea de membru al Uniunii Europene.
Doar precizările preliminare necesare înţelegerii implicaţiilor acestei mutări pot acoperi mai multe pagini decît cele ale unui roman balzacian! Cu un simţ ceva mai exersat al sintezei, însă, încap şi într-un editorial!
Din punct de vedere istoric, deciziile care au dus Marea Britanie în Uniunea Europeană şi ulterior au aprobat toate modificările structurale, instituţionale şi de legislaţie europeană au fost luate de Guvernul şi Parlamentul de la Londra. Niciodată, nici măcar temele constituţionale nu au fost supuse unui vot referendal. Motivele ţin, simultan, de raţiuni strict politice, de particularităţi ale sistemului de guvernare britanic şi de filosofia politico-juridică care îi serveşte drept fundament. Spre deosebire de mulţi europeni, "continentali", care se extaziază în faţa "virtuţilor democratice supreme" ale consultărilor referendale, filosofia politică dominantă pe Trufaşa Insulă susţine contrariul. Referendumul este văzut mai degrabă ca o abdicare de la responsabilităţile de guvernare, pe care cetăţenii le-au încredinţat, prin alegeri, Parlamentului şi Guvernului!!! Chiar dacă este admis, totuşi, ca posibilă formă de
