Fostul şef al Poliţiei Ilfov, chestorul Niculae Marinescu a fost numit, prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, director al Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR.
IGPR (Inspecatoratul General al Poliţiei Române) a dispus ca, începând de marţi 29 ianuarie, Niculae Marinescu să fie împuternicit să îndeplinească atribuţiile funcţiei de director al Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Poliţia Română, potrivit unui comunicat de presă remis de mediafax. După eliberarea din funcţie a lui Niculae Marinescu, comisarul şef Florin Raportaru, a fost numit la conducerea Poliţiei Ilfov, în locul acestuia.
Marinescu fusese numit de aproximativ două săptămâni în funcţia de şef al Poliţiei Ilfov, în locul lui Emanuel Nica. Nica a fost eliberat din funcţie în urma unei anchete efectuate de Corpul de control al ministrului, anchetă dispusă de fostul ministru de interne, Mircea Duşa, imediat după ce a avut loc incidentul legat de uciderea tinerei japoneze într-o pădure în apropiere de Corbeanca. Niculae Marinescu a mai ocupat înainte funcţia de director adjunct al Poliţiei Capitalei.
Fostul şef al Poliţiei Ilfov, chestorul Niculae Marinescu a fost numit, prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, director al Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR.
IGPR (Inspecatoratul General al Poliţiei Române) a dispus ca, începând de marţi 29 ianuarie, Niculae Marinescu să fie împuternicit să îndeplinească atribuţiile funcţiei de director al Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Poliţia Română, potrivit unui comunicat de presă remis de mediafax. După eliberarea din funcţie a lui Niculae Marinescu, comisarul şef Florin Raportaru, a fost numit la conducerea Poliţiei Ilfov, în locul acestuia.
Marinescu fusese numit de aproximativ două să