Sau despre etica în serviciile de sănătate mintală

Etica este ataşată strâns domeniului medical, operând cu delicatele judecăţi despre morală. Etica medicală vorbeşte în principal despre balanţa bine-rău, dar şi despre corect-greşit, just-injust, beneficiu-pierdere sau datorie în practica medicală, în relaţie cu sănătatea şi boala. Consecinţele rigorilor etice nu influenţează numai indivizii, sănătoşi sau bolnavi, medici sau pacienţi, ci şi orientarea deciziilor în politicile sanitare şi sănătatea societăţii în ansamblu.

Rigorile etice în medicina secolului XXI s-au nuanţat succesiv, iar în domeniul sănătăţii mintale chestiunile care ridică probleme etice au devenit parcă şi mai complicate decât au fost. Concepţia utilitaristă clasică din etică (e bun dacă e util tuturor) pare inoperantă când variabilele implicate sunt atât de numeroase: bolnavul psihic, familia lui, medicul psihiatru şi ceilalţi profesionişti din sănătatea mintală, sistemul public de sănătate, managementul cost-eficient şi finanţarea serviciilor. Consecvenţialismul (e moral dacă duce la un rezultat bun) şi deontologia (un comportament este bun sau rău în esenţă, indiferent de consecinţe), par, de asemenea, concepte prea strâmte pentru dezbaterile actuale despre egalitatea de şanse şi accesul neîngrădit la resurse pentru sănătate...

În problemele etice spinoase, cu precădere în psihiatrie, răspunsurile nu pot fi tranşante, de tip da sau nu, ci mai degrabă „depinde”, atât în relaţie cu pacienţii, cât şi cu societatea şi cu celelalte structuri, medicale sau nemedicale, implicate în îngrijire. Psihiatrii se confruntă zi de zi cu o serie întreagă de întrebări la care nu există răspunsuri unice, prestabilite, ci răspunsuri adaptate fiecărei situaţii în parte. Vă vom aduce în atenţie cele mai frecvente dileme etice la care răspunsul este „depinde” care apar în practica psihiatriei comun