Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 28 ianuarie – 10 februarie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT – Vremea se va încălzi în intervalul 30 ianuarie – 2 februarie, când temperaturile maxime vor creşte în medie de la valori de 2 grade, până la valori de 8…10 grade Celsius. În schimb, în a doua săptămână a intervalului, valorile diurne vor marca o scădere şi se vor situa în medie în jur de 4 grade Celsius. Temperaturile minime vor fi negative în primele nopţi, după care până în data de 4 februarie vor fi uşor pozitive, sau apropiate de 0 grade. Începând din 5 februarie acestea vor scădea şi se vor situa în jurul valorii de – 4 grade Celsius.
În prima săptămână temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în 28 şi 29 ianuarie, apoi predominant ploaie. Precipitaţii mixte se vor semnala în a doua parte a intervalului, posibil mai consistente între 2 şi 4 februarie.
CRIŞANA – Maximele termice vor creşte treptat de la valori medii de 1 grad, până la valori în jur de 8 grade Celsius în perioada 31 ianuarie – 2 februarie. Apoi vremea se va răci uşor în până la valori în medie de 2…3 grade, cu menţiunea că în ultimele două zile temperaturile ar putea creşte din nou. Valorile nocturne vor fi negative la începutul intervalului, apoi se vor situa în medie în jur de 0 grade Celsius, dar începând din data de 4 februarie vor scădea până la valori medii de – 4 grade.
Temporar se aşteaptă precip