Afacerile şi învârtelile micului jurist avocat perdant reuşesc din nou să atragă priviri indiscrete. După ce v-am arătat ce-ar fi făcut în zona Careiului, dacă fundaţia clujeano – germană pe care o conducea ar fi pus mâna pe ariile protejate (creştea taxele la avizele pentru lucrările efectuate în zona de protecţie şi vecinătăţi de te apuca plânsu‘), acesta reuşeşte din nou să stârnească gura târgului, de această dată printr-o învârteală tot vechiuţă, dar care emană încă putori. Acesta a conlucrat cu Băbăşan, una dintre feţele pe care le-a aşezat pe posterele de campanie ale pedeliştilor portocalii. Asociaţi în firma Skyo Consulting, mutată de pe strada Retezatului în ditamai Timişoara, cei doi şi-au extins căngile, cumpărând, în numele Skyo, părţi sociale la o altă firmă, cu nume cel puţin la fel de suspect ca afacerea cu avize din Argeş: SC baza de date a fondurilor structurale SRL. Struţo-cămila construită de cei doi pare să fie strâns legată de schemele financiare complexe de tip “suveică”. Pe scurt, venituri mari în paradisuri fiscale, pierderi pe bandă rulantă în bilanţurile contabile româneşti…
Afacerile şi învârtelile micului jurist avocat perdant reuşesc din nou să atragă priviri indiscrete. După ce v-am arătat ce-ar fi făcut în zona Careiului, dacă fundaţia clujeano – germană pe care o conducea ar fi pus mâna pe ariile protejate (creştea taxele la avizele pentru lucrările efectuate în zona de protecţie şi vecinătăţi de te apuca plânsu‘), acesta reuşeşte din nou să stârnească gura târgului, de această dată printr-o învârteală tot vechiuţă, dar care emană încă putori. Acesta a conlucrat cu Băbăşan, una dintre feţele pe care le-a aşezat pe posterele de campanie ale pedeliştilor portocalii. Asociaţi în firma Skyo Consulting, mutată de pe strada Retezatului în ditamai Timişoara, cei doi şi-au extins căngile, cumpărând, în numele Skyo, păr