Achiziţia celor cinci maşini de teren cu tracţiune integrală s-a făcut pe baza unei compensări
Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (A.B.A.D.L.) din Constanţa a achiziţionat, recent, cinci maşini de teren în valoarea 756.000 de lei, fără T.V.A. Potrivit directorului instituţiei, George Papari, pentru cumpărarea acestor autovehicule, anul trecut, înainte de numirea sa la conducerea instituţiei, a fost organizată o licitaţie publică deschisă, prin intermediul Serviciului Electronic de Achiziţii Publice din România. Anunţul a fost transmis spre S.E.A.P. pe 20 octombrie 2012, când la conducerea A.B.A.D.L. Constanţa mai era Marian Mitrea.
Potrivit anunţului de licitaţie, s-au solicitat autoturisme de teren, 4×4, cu şapte locuri, iar singura ofertă a fost din partea S.C. Exclusiv Auto ENB S.R.L. Directorul instituţiei, George Papari, spune că, potrivit caietului de sarcini, autovehiculele au fost achiziţionate în sistem de compensare şi sunt necesare pentru transport şi materiale între obiectivele situate în Bazinul Hidrografic Dunăre şi Bazinul Hidrografic Litoral. Potrivit legilor actuale, sistemul de compensare se face între instituţii atunci când există debite între acestea, iar cu acordul ministerului de resort se poate face compensarea în bunuri.
De ce s-au cumpărat vehicule de teren atât de scumpe ne-au explicat tot reprezentanţii administraţiei: o parte din obiective nu sunt accesibile cu orice fel de mijloace auto, deoarece nu sunt amplasate pe drumuri asfaltate sau pietruite. Accesul către aceste obiective se face pe drumuri de exploatare sau pe teren accidentat. „Din experienţele anterioare, s-a constatat că accesul în diferite zone s-a făcut foarte greu, de multe ori blocând vehicule, care au necesitat, ulterior, tractarea cu alte utilaje şi reparaţii, iar obiectivul fiind atins doar cu muncitorii, care au transportat materialele d