Pandurii a remizat în primul meci amical din stagiul din Antalya, scor 1-1, cu Volga Nizhny Novgorod, iar, la final, antrenorul oltenilor a dezvăluit că tactica sa se va baza pe atac
Pandurii Târgu Jiu a susţinut duminică seară primul meci amical din stagiul de pregătire pe care îl susţine în Antalya. Lipsită de o parte dintre titulari, Maxim, Nistor, Răduţ şi Vlad fiind plecaţi de duminică dimineaţă la echipa naţională, gruparea olteană a teminat la egalitate, scor 1-1, partida de verificare susţinută la Belek, în compania ruşilor de la Volga Nizhny Novgorod (locul 13 în prima ligă). Cei care au deschis scorul au fost elevii lui Cristi Pustai, prin Claudiu Voiculeţ (‘8), iar oponenţii lor au egalat în minutul 37 dintr-un penalti transformat de Kareaka, dictat după un henţ al lui Pleaşcă în careu, informează site-ul oficial al grupării gorjene.
Antrenorul Cristi Pustai a folosit două echipe distincte în cele două reprize, din acestea lipsind cei patru jucători convocaţi la naţionala României, Maxim, Nistor, Răduţ şi Vlad, dar şi alţi doi jucători de bază care acuză probleme medicale, Ibeh şi Mamele, cei doi fiind plecaţi din cantonamentul echipei pentru a efectua un control medical şi pentru tratament.
Volga Novgorod: Abaev (‘46, M. Kerzhakov) - Polyanin (‘29, Kharitonov), Belozerov, Tarakanov, Grigalava (‘85, Mihăiţă Pleşan) - Aydov (‘46, Runda), R. Adzhindzhal (‘46, Bibilov), Vaganov (‘69, Kudryashov), Kareaka (‘66, Dvornekovich) - Sarkisov, Salugin (‘46, Şaporov).
Pandurii repriza I: Mingote – Pleaşcă, Viera, Rada, Nicoară – Anton, Voiculeţ, Alaverdashvili - Grigoraş, Karim – Lemnaru. Antrenor Cristi Pustai.
Pandurii repriza a II-a: Lazar – Unguruşan, Sofranac, Rusu, Cristea - Predescu, Piţian (junior - 17 ani), Medrano – Băcilă, Buleică - Matulevicius.
Opt debutanţi
la gorjeni
La Pandurii Târgu Jiu şi-au