Trei echipe l-ar vrea acum pe Maxim în lot, dar gorjenii nu-i dau drumul
S-a vorbit mult de trecerea lui Alex Maxim de la Pandurii la Steaua. Cele două cluburi chiar bătuseră palma şi se înţeleseseră în privinţa transferului, dar totul a picat pentru că jucătorul a refuzat să meargă la Steaua. Pe fir au mai intrat şi alte echipe, Standard Liege fiind una dintre ele, toată lumea dorind să-l ia pe jucător încă din această iarnă, ceea ce nu a fost chiar pe placul lui Marin Condescu.
Trei oferte clare refuzate
Preşedintele pandurilor, Marin Condescu spune că în această pauză de iarnă a avut pe birou trei oferte pentru jucătorul său. Niciuna însă nu i-a convenit pandurului şef. „Am avut trei oferte pentru el, dar toţi îl vor din această iarnă, iar noi vrem să-l păstrăm până în vară. Am negociat cu Rednic pentru un milion de euro. A venit şi Freiburg după el, dar pe noi nu ne interesează. Nu pleacă!”, a spus Marin Condescu despre două oferte. A treia ofertă a venit din partea Stelei Bucureşti. Trebuie spus că oferta celor de la Freiburg e şi ultima, şi chiar nouă, însă Condescu a refuzat să transfere al doilea jucător în Germania după ce în urmă cu ai buni Constant Djakpa a mers în Bundesliga.
Îi explodează cota?
Preşedintele pandurilor a spus şi detaliul pentru care a refuzat să-i dea drumul lui Maxim. „Pustai trebuie să aibă unul dintre atuuri ca să-şi atingă obiectivul. Vrem calificarea în cupele europene”, a comentat Condescu. Astfel, preşedintele pandurilor vrea să-i ofere aceleaşi condiţii lui Pustai ca şi în cazul lui Grigoraş. Poate fi şi o altă strategie, Condescu mizând pe faptul că mijlocaşul va juca la fel de bine şi în retur, iar prezenţele de la echipa naţională îi vor mai ridica cota. „Poate va juca bine şi la echipa naţională în meciurile din primăvară”, a mai punctat Condescu.
Îl vrea pentru Europa
Prin refuzul de a