Un peisagist recunoscut, un hîtru, un bonom, un “împăciuitorist”, un bon eleve, cel mai bun student al promoţiei sale la facultatea de arte, un artist înnăscut, un profesor iubit de elevi, un tată fericit, un pescar pasionat, astfel ar putea fi descris în puţine cuvinte, după decenii de viaţă, omul şi artistul Ştefan Pristavu (foto), un ieşean prin naştere, legat de oraşul Bacău prin destin. Sîmbătă. 26 ianuarie 2013, în ziua în care a împlinit vîrsta de 70 de ani, pictorul a deschis la Galeriile “Frunzetti” din Bacău o expoziţie personală de pictură, cu lucrări vechi şi noi, acuarele, naturi statice, peisaje, printre care veţi vedea una dintre cele mai de suflet lucrări ale sale, cea care cu ani în urmă a fost biletul său de intrare în Uniunea Artiştillor Plastici din România, lucrări noi, “strălucitoare”, pe gustul publicului larg, sau lucrări vechi, pe gustul său, lucrări document, care surprind chipuri şi vîrste ale unor clădiri sau locuri precum Cazinoul din Slănic Moldova, Castelul Roşu din Parcul Dendrologic din Bacău, Biserica de la Măgura, un umbriş de la Valea Uzului, dar şi lucrări inpirate de ideologia comunistă, precum Rafinăria de la Dărmăneşti.
Din interviul care urmează veţi afla cîteva lucruri noi sau vechi despre omul şi artistul Ştefan Pristavu, despre contextele existenţiale care i-au marcat alegerile profesionale, despre convingerile sale artistice dar şi care sînt cele două realizările ale vieţii lui care îi luminează chipul atunci cînd îşi priveşte retrospectiv viaţa sau ce l-a enervat maxim după 42 de ani de profesorat. Citiţi, în continuare, interviul
Un peisagist recunoscut, un hîtru, un bonom, un “împăciuitorist”, un bon eleve, cel mai bun student al promoţiei sale la facultatea de arte, un artist înnăscut, un profesor iubit de elevi, un tată fericit, un pescar pasionat, astfel ar putea fi descris în puţine
