Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surpriza lui Ponta pentru Antonescu (Opinii)

Publicat in Ziare.com, marți 29 ianuarie 2013 ·

In timp ce Dan Voiculescu vede peste tot tradare si fraternizare si se sperie ca s-ar putea sa o afle prea tarziu, Victor Ponta pare ca e la un pas de a dubla acordul cu Traian Basescu si de a-l rupe pe cel care sta la baza USL.

Doar intr-o singura zi cei doi lideri ai Uniunii Social Liberale si-au lansat atatea lovituri si au trimis atatea sageti, ca ar fi trebuit sa cada amandoi secerati la sfarsitul zilei. Desi par inca a fi condamnati la unitate, varfurile USL si-au deschis un razboi pe mai multe fronturi.

Ponta ii recomanda lui Crin Antonescu sa se ingrijeasca de profilul de presedinte, de care e urgenta nevoie sa se apuce sa si-l fabrice - de ca si pana acum liderul liberalilor s-a ocupat cu imbutelierea brichetelor cu gaz lichid si nu ar fi muncit din greu taman la asta, chiar cot la cot cu Victor Ponta.

Fara o legatura directa, dar cu consecinte nebanuite si ascunzand energii imposibil de intuit, e faptul ca premierul stie, mai mult sau mai putin, ca va avea de platit mult si bine in contul plagiatului - el singur afirma ca inca 20 de ani de acum incolo va trebui sa suporte ramasitele trecutului - astfel incat sa isi spele cat de cat imaginea. Or, pentru a-si implini visul, are tot interesul sa se dezlipeasca de tot ce ar putea sa il murdareasca si mai tare.

Acum doar s-au asezat minunat evenimentele, nu ca ar exista un plan prea bine ticluit de vreo parte sau alta.

Surpriza e ca in panica si haosul care parca au pus stapanire pe toti in ultimele zile, liderul pesedistilor profita de ocazie pentru a mai da si el cateva lovituri acolo unde punctajul e maxim. Adica exclusiv la capitolul imagine.

Pentru ca da foarte bine sa fii independent de moguli, Ponta ii raspunde lui Voiculescu si il roaga sa stea linistit ca nu fraternizeaza cu presedintele. Ca si cum trecutul foarte recent i s-a sters

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Franța are deja instructori care lucrează în Ucraina, a afirmat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov. "Ei reprezintă o ţintă legitimă a forţelor noastre armate"

Ziare.com acum 43 minute
Aflat într-un turneu în Africa, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat marți, 4 iunie, că Franța are deja instructori care "lucrează în Ucraina" şi dă asigurări că prezenţa lor în această ţară "este confirmată prin destul de multe fapte"

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum 3 ore
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 iunie, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitați: Dragoș Ciobotaru și Valentin Resmeriță

Gandul acum 47 minute
Invitații zilei sunt Dragoș Ciobotaru și Valentin Resmeriță, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Biden a semnat. Granița dintre SUA și Mexic se închide temporar. Care este motivul invocat de Casa Albă

Ziare.com acum 17 minute
Preşedintele american Joe Biden a semnat, marți, 4 iunie, un decret care permite închiderea temporară a frontierei Statelor Unite cu Mexicul pentru migranţii clandestini odată ce numărul acestora depăşeşte pragul de 2.500 pe zi. Subiectul este explo

Predoiu, despre ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi angajaţi ai MAI: Această acţiune demonstrează faptul că nu tolerăm niciun caz de corupţie, indiferent unde îl identificăm

News.ro acum 3 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi foşti şi actuali angajaţi ai MAI, că se încadrează în politica de ”toleranţă zero la corupţie şi de curăţenie generală î

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 3 ore
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Israelul semnează un acord cu SUA pentru cumpărarea a încă 25 de avioane de luptă F-35 pentru 3 miliarde de dolari

Mediafax acum 43 minute
Ministerul israelian al Apărării a semnat oficial marţi un acord cu Statele Unite pentru achiziţionarea unei a treia escadrile de avioane de luptă F-35. Acordul include 25 de avioane de luptă construite de Lockheed Martin, în valoare de trei miliard

Mașini avariate și culturi distruse de grindină în mai multe zone ale țării. Gheața căzută din cer a fost de mărimea unei mingi de ping pong VIDEO FOTO

Ziare.com acum o ora
A fost cod portocaliu de vreme rea în mai multe județe din România. Vijeliile și grindina au făcut ravagii în Iași, Bacău, Alba sau Covasna. La Răducăneni, în Iași, a fost rupere de nori. O ploaie torențială de aproximativ jumătate de oră a provocat

A MURIT Neluță Neagu, legenda lăutarilor din România. În urmă cu un an, își înmormântase soția

Gandul acum 3 ore
Celebrul lăutar Neluță Neagu a murit, la un an după ce își înmormântase soția. Familia, apropiații și fanii celebrului lăutar sunt în stare de șoc. El era cunoscut cu probleme de sănătate, dar nimeni nu se aștepta să dispară atât de repede dintre no

Vremea

București
acum

23°
mar.

18°/31°
mie.

18°/29°
joi

20°/31°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/23°
mie.

18°/27°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

14°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/22°
mie.

14°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/31°