PNL a ajuns din nou la guvernare. Fără a deţine, însă, poziţia de prim-ministru. Dar ocupând o pondere însemnată în Guvern. Şi în adminsitraţia publica locală. Deţine, împreună cu partenerii din USL, o pondere fără precedent, de 70 la sută, în Parlamentul României. Poate participă major la schimbarea cursului istoriei şi la ameliorarea vieţii românilor. Dar şi riscurile pe care şi le asumă sunt pe măsură. PNL are şansa istorică de a câştiga imens în următorii patru ani dar este, în aceeaşi măsură, ameninţat şi de pericole mortale.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, pe un ton lipsit de orice fel de echivoc, intenţia sa şi a conducerii partidului de a promova, pentru prima dată în istoria recentă, acele mecanisme şi acele tipuri de comportament care ar permite desprinderea Parlamentului din rolul nefast de remorca a Guvernului şi transformarea acestei importante instituţii a statului de drept într-o putere reală, independentă, nu numai legiuitoare, ci şi controloare exigentă a actului de guvernare. Chiar dacă sau tocmai fiindcă acest Parlament a investit în Guvern, pe care este decis să îl susţină. Tocmai fiindcă USL s-a angajat în faţa naţiunii, printr-un program de guvernare de patru ani. Ce presupune, însă, acest lucru? Şi de ce un asemenea proces ar fi o mare şansă pentru PNL?

Este adevărat, din 1989 până în prezent, întotdeauna, excepţie făcând doar momentele de mare criză politică, Parlamentul s-a comportat pur şi simplu ca un instrument al Guvernului. Motivul l-a constituit fie existenţa unei majorităţi fragile, care nu permitea atitudini mai dure ale forului legislativ şi de control al Executivului, fie servilismul de care au dat dovada politicienii parlamentari în faţa şefilor lor, aflaţi de obicei în poziţii cheie în Executiv. Sau tentaţiei mult prea mari a fiecărui parlamentar în parte ca, în tentativa de a rezolva probl