Un tribunal din Kiev a condamnat, azi, la închisoare pe viaţă un fost înalt responsabil din poliţie pentru asasinarea în 2000 a ziaristului Gheorghi Gongadze. Sursa: Reuters
"Curtea a constatat necesitatea de a-l condamna pe Alexei Pukach la închisoare pe viaţă", se arată în decizia citită în prezenţa presei de judecătorul Oleksandr Melnik.
Fondator al publicaţiei electronice Ukrainskaia Pravda, Gheorghi Gongadze, de 31 de ani, a dispărut, la 16 septembrie 2000, din Kiev. Cadavrul său decapitat a fost descoperit la puţin timp în pădurea Taraşcia, la 100 de kilometri de Kiev.
Moartea lui Gongadze a provocat un scandal fără precedent în această fostă republică sovietică, creând premisele aşa-numitei revoluţii portocalii din 2004.
În decembrie anul trecut, un tribunal din Kiev a suspendat urmărirea penală declanşată de Parchetul ucrainean împotriva fostului preşedinte Kucima, pentru presupusul său rol în cazul răsunător al asasinării brutale în 2000 a ziaristului de opoziţie.
Pukach, arestat în 2009, şi care la momentul producerii faptelor conducea unitatea de cercetări penale a Ministerului de Interne, a recunoscut că l-a strangulat pe Gongadze. Fostul general a susţinut însă că nu a vrut decât să-şi intimideze victima, atunci când i-a pus la gât o curea pe care din greşeală a strâns-o prea tare.
Problema comanditarilor acestei crime continuă să genereze controverse.
În 2008, trei dintre complicii generalului Pukach - coloneii de interne Valeri Kostenko, Nikolai Protasov şi maiorul Aleksandr Popovici - au fost condamnaţi la 12 şi respectiv 13 ani de închisoare.
Ministrul de interne Iuri Kravcenko a murit, în 2005, în momentul în care urma să depună mărturie în cazul Gongadze, serviciile secrete ucrainene susţinând la acea vreme că acesta s-a sinucis. Înainte de a-şi pune capăt zilelor, el a l