Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ABSENTEISM: Elevii din Maramureș preferă tot mai mult crâșma decât școala

Publicat in CityNews Alba, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Absenteismul școlar tinde să devină la nivelul județului Maramureș o problemă extrem de gravă. Asta fiindcă, din datele oferite de către conducerea Inspectoratului Școlar Maramureș pentru citynews.ro, cu fiecare an care trece tot mai mulți elevi absentează de la ore, fiind prinși de cele mai multe ori prin baruri sau prin cafenele.

În ciuda tuturor măsurilor luate de autorități, numărul celor care absentează de la ore tinde să crească, nicidecum să scadă. Spre exemplu, în primul semestru al acestui an școlar la nivel de județ au fost înregistrate aproape 800.000 de absențe, mai exact 782.517 absențe.

Potrivit datelor furnizate de către Inspectoratul Școlar Județean, din total motivate sunt 423.010 absențe. Din totalul celor aproape 800.000 absențe, cele mai multe, aproape 500.000 sunt bifate de elevii de elevii de la ciclul liceal.

Din totalul absențelor înregistrate la nivel liceal (497.033 absențe), un număr de 297.684 absențe sunt motivate, iar restul nemotivate.

“Care este tendința? Evident vorbim de o creștere a numărului de absențe. Și asta deși s-au luat măsuri la nivelul fiecărei școli în parte, însă rezultatele sunt cele pe care vi le-am spus. Poate controlul parental ar trebui să fie mai drastic, pentru că părinții sunt cei care ar trebui în primul rând să ia măsuri”, a declarat oficialul ISJ MM, Pavel Filip.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump cere Curţii Supreme să amâne legea care ar interzice TikTok-ul în SUA

Mediafax acum 18 minute
Echipa juridică a lui Donald Trump a cerut Curţii Supreme să acorde administraţiei viitoare timpul necesar „pentru a urmări o rezoluţie politică”. Legea ar urma să interzică aplicaţia TikTok în SUA în cazul în care până în luna ianuarie 2025 nu va f

Prăbuşirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan - Reuters - Supravieţuitorii spun că au auzit bubuituri înainte ca avionul să se prăbuşească

News.ro acum 2 ore
Doi pasageri şi un membru al echipajului avionului Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan au declarat pentru Reuters că au auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce avionul se apropia de destinaţia sa iniţială, Groznîi, în sudul

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Cât vom plăti în plus pentru un plin

Botosani News acum 27 minute
Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani. Scumpirile vin după ce acciza la carburanţi a crescut cu puțin peste 6%. Primele scumpiri din 2025 vor fi resimțite chia

Momentul în care jandarmii îl dezarmează pe un bărbat agresiv, care amenința trecătorii cu un cuțit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat agresiv, care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, a fost dezarmat, înainte de produce o tragedie, de jandarmii vâlceni vineri, 27 decembrie. Individul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct de vedere medi

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 10 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 6 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Furtună în tabăra lui Trump! Declarațiile lui Elon Musk și Ramaswamy provoacă o ruptură majoră în coaliția MAGA

Ziare.com acum 33 minute
Disputa asupra imigrației înalt calificate creează tensiuni în echipa lui Donald Trump. Controversele au izbucnit după ce doi dintre consilierii săi, Elon Musk și Vivek Ramaswamy, au făcut declarații publice care susțin relaxarea vizelor pentru anga

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 14 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°