Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apar membri noi in organizatia pascaneana PSD

Publicat in News Pascani, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Odată cu schimbarea noului Guvern și cu venirea la putere a celor de la PSD + PNL – PC, o parte din șefii de instituții subordonate Consiliului Local sau alți membri de partide politice și-au schimbat brusc orientarea politică.

Un exemplu este Daniela Simion, directorul Școlii nr. 3 „Iordache Cantacuzino” care de o scurtă perioadă de timp a depus la sediul organizației o cerere pentru a deveni membră PSD.

Președintele PSD Pașcani, senatorul Florin Constantinescu, a precizat faptul că astfel de cereri mai sunt depuse însă deocamdată nu s-a luat nici o decizie.

„Urmează ca la sfârșitul acestei săptămâni, cel mai probabil în ziua de vineri, să avem o ședință în cadrul partidului și să discutăm mai multe probleme ce țin de organizație. Sunt, într-adevăr, depuse și unele cereri din partea unor directori pentru a deveni membri de partid dar deocamdată nu s-a luat o decizie clară. Nu avem solicitări până acum, cel puțin eu nu am discutat cu nimeni, din partea unor membri importanți din conducerea celorlalte partide din Pașcani. Poate sunt doritori să vină la PSD dar până acum nu a venit nimeni să discute cu mine această problemă. Mai multe voi putea spune după ședința de partid”, a declarat președintele PSD Pașcani, senatorul Florin Constantinescu.

Unele surse neoficiale ne-au precizat faptul că printre cei care doresc sa faca parte din PSD Pașcani sunt și membri din fostul Birou Executiv Local PDL.

Odată cu schimbarea noului Guvern și cu venirea la putere a celor de la PSD + PNL – PC, o parte din șefii de instituții subordonate Consiliului Local sau alți membri de partide politice și-au schimbat brusc orientarea politică.

Un exemplu este Daniela Simion, directorul Școlii nr. 3 „Iordache Cantacuzino” care de o scurtă perioadă de timp a depus la sediul organizației o cerere pentru a deveni membră PSD.

Președintele PSD Pa

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 46 minute
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Prima reacție a Chinei după ce SUA au bombardat instalațiile nucleare ale Iranului

HotNews acum 2 ore
China a acuzat SUA că au încălcat dreptul internațional prin atacul aerian asupra Iranului și că au crescut tensiunile în Orientul Mijlociu, relatează The Guardian. Într-un comunicat publicat pe X, Ministerul Afacerilor Externe din China a cerut un

Pete Hegseth: SUA transmit mesaje publice şi private Iranului, prin mai multe canale

News.ro acum o ora
Statele Unite încearcă să comunice prin mai multe canale cu oficialii iranieni după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în timp ce preşedintele Donald Trump şi principalii săi colaboratori îndeamnă Teheranul să accepte o

Întâlnire la Moscova între Vladimir Putin și ministrul de Externe al Iranului. „E prietenul nostru”

HotNews acum 3 ore
Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă la Istanbul, că va merge astăzi la Moscova, pentru o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters. „Plecam în această după-amiaz

Parlamentul iranian votează pentru închiderea Strâmtorii Ormuz

Ziarul Financiar acum 24 minute
Parlamentul iranian a decis că Strâmtoarea Ormuz ar trebui să fie închisă în urma atacurilor SUA, potrivit postului de televiziune Press TV din Iran. Press TV a atribuit declaraţiile generalului-maior Esmaeil Kowsari, membru al Comisiei de securitat

Netanyahu, convorbire cu preşedintele american Donald Trump

Ziarul Financiar acum 23 minute
Guvernul israelian a publicat duminică o fotografie în care premierul Benjamin Netanyahu vorbeşte cu preşedintele american Donald Trump, informează Sky News. Israelul nu au precizat dacă fotografia a fost făcută înainte, în timpul sau după atacurile

Academicianul Leon Dănăilă a murit. Avea 91 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Renumitul neurochirurg Leon Dănăilă a decedat, astăzi, 22 iunie 2025, la vârsta de 91 de ani. Academicianul a realizat în cariera sa peste 40.000 de intervenții chirurgicale pe creier. „Astăzi, medicina și neurochirurgia au pierdut unul dintre cei m

Claudiu Târziu a lansat, la câteva săptămâni de la despărţirea de AUR, Acţiunea Conservatoare: Ne asumăm cu responsabilitate rolul de partid de opoziţie şi vom sancţiona dur fiecare derapaj al acestei coalitii trădătoare

News.ro acum 49 minute
Claudiu Târziu a lansat, sâmbătă, Acţiunea Conservatoare, la câteva săptămâni de la momentul la care anunţa că se desparte „definitiv” de AUR motivând că această alianţă „a fost înlocuită cu Partidul George Simion”. Târziu afirmă că noua formaţiune

FOTO Captură impresionantă la frontiera cu Ucraina. Peste 500.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări

Ziua Constanta acum 5 ore
O echipă mixtă formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali, care își desfășura activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, a identificat o sumă importantă de bani ascunsă în interiorul unor cartușe de țigări. O echipă mixtă for

Viitorul guvern va avea cinci vicepremieri. Anunțul făcut de Ilie Bolojan

Mediafax acum o ora
Bolojan a anunțat că liderii au convenit să existe cinci viceprim-miniștri în Executiv. Liberalii îl vor avea ca vicepremier pe Cătălin Predoiu, care va deține și portofoliul de la Interne. Un alt vicepremier va fi Dragoș Anastasiu, actual consilier

Vremea

București
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

16°/26°
mar.

16°/29°
mie.

16°/30°
Constanta
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/25°
mar.

20°/29°
mie.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

10°/28°
lun.

14°/28°
mar.

17°/27°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

12°/30°
lun.

13°/33°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°