În timp ce presa dă detalii despre crima Elodiei, ştirile despre adevăratele probleme trec neobservate. Guvernul Ponta a tăiat din nou bugetul pentru Metrorex, ceea ce ȋnseamnă că linia din Drumul Taberei va fi terminată abia prin 2018. Asta deşi iniţial se prevăzuse ca finalizarea Magistralei 5 să aibă loc chiar ȋn acest an.
Zona arată de aproape doi ani ca după război, şi aşa va arăta până la finalizare: gropi, şanţuri, excavatoare. Trafic deviat, aglomerat, confuz. Intregul cartier se scaldă ȋn noroi pe timpul iernii şi ȋn praf pe timpul verii. Finanţările au fost reduse şi ȋn 2012 iar acum, cu o finanţare de cinci ori mai mică pe 2013 decât se prevăzuse iniţial (Ziarul Financiar), lucrările au toate şansele să stagneze ȋn continuare.
Tăierea fondurilor este cu atât mai revoltătoare, cu cât se primesc şi ajutoare de la Banca Europeană de Investiţii. Din România Liberă aflăm că: Reducerile de finanţări au fost efectuate în pofida ajutorului dat de Banca Europeană de Investiţii (BEI). In 2009 s-a semnat un acord de împrumut în valoare de 395 milioane de euro pentru Drumul Taberei-Universitate, iar în 2010 alt acord în sumă de 497 milioane euro pentru Universitate-Pantelimon. România ar trebui să aloce aproximativ alte sume egale cu cele împrumutate de BEI, cu titlul de cofinanţări.
Interesant de asemenea cum Jurnalul Naţional, ziar al puterii USL, alege să ignore complet tema, şi să afişeze articole diversioniste de genul „Procurorii au stabilit că Cioaca a omorât-o pe Elodia cu pumnul.” La fel şi site-ul Antenei 3: ignoră problemele din Drumul Taberei, dar titrează cu seninătate “Cristian Cioacă, trimis în judecată. Este acuzat că a tranşat-o pe Elodia.” OTV-ul a murit, dar spiritul otevist încă mai trăieşte sub forme mult mai parşive.
Avem alegeri locale peste 7 ani. Poate că lucrările din Drumul Taberei vor fi gata atunci, ȋn