Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii din Sănătate nu vor primi, în acest an, nicio creştere salarială

Publicat in Gazeta de Navodari, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Ministrul Eugen Nicolăescu promite însă numeroase investiţii. În proiectul de Buget prezentat ieri în faţa Comisiilor reunite de Sănătate din Parlament, este prevăzută construirea de spitale noi şi renovarea unora vechi. EUGEN NICOLĂESCU, ministrul Sănătăţii, a declarat că “am avut o întâlnire cu o parte din sindicate. Pentru 2013 nu este prevăzută nici o creștere salarială.” Ministrul spune că şi pentru investiţii suma prevăzută în buget este foarte mică. Cu toate acestea, banii vor ajunge pentru construirea şi renovarea mai multor spitale. EUGEN NICOLĂESCU, ministrul Sănătăţii, a declarat că “sigur, puțin pentru investiții, suma e foarte săracă. Finalizăm Institutul Oncologic Regional de la Iași. Regiunea Moldovei, care de ani de zile e vitregită de un asemenea institut, va avea în sfârșit o instituție care va funcționa. Vom finaliza tot ce înseamnă ultime lucrări la Spitalul de Urgență Neurochirurgie Bagdasar Arseni. Dacă banii ajung la 1 martie, în august, spitalul poate funcționa. “ Și proiectele pe hârtie nu se opresc aici. EUGEN NICOLĂESCU, ministrul Sănătăţii, a declarat că “de asemenea, două mari institute, Parhon și Balș, la care avem nevoie de consolidare imediată, că altfel rămânem cu ele pe drumuri. Acolo vom dirija puțini bani, dar absolut necesari. ” Nu în ultimul rând… EUGEN NICOLĂESCU, ministrul Sănătăţii, a spus că “finalizăm achiziția a trei elicoptere și 200 de ambulanțe. Mai finalizăm 20 de maternități din programul făcut cu Banca Mondială de 63 de maternități. Mai avem 44 de milioane de lei pentru aparatura de înaltă performanță.” Ceea ce vrea Ministerul Sănătății să realizeze este bine venit, însă cele mai multe proiecte sunt în fază de discuții și destul de dificil de aplicat într-un sistem al Sănătății tot mai “bolnav”. Mai mult decât atât, marea problemă o reprezintă doctorii, care fără creșteri salariale s-ar putea îndrepta spre alte țări c

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Steagurile ruseşti, interzise la meciul România-Ucraina

News.ro acum o ora
UEFA a interzis prezenţa steagurilor ruseşti la meciul dintre Ucraina şi România, din grupele Euro 2024, informează presa ucraineană. Anunţul a fost făcut de jurnalistul Roman Bebekh. Potrivit acestuia, reprezentanţii Federaţiei Ucrainene de Fotbal

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 2 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum o ora
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum 47 minute
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

ALEGERI LOCALE 2024 - Radu Mihaiu: Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală / Alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirmă că Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală, el precizând că alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete.

Nicolae Ciucă, despre un tandem cu Marcel Ciolacu ca propunere pentru premier: Nu am discutat acest aspect, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre un tandem cu Marcel Ciolacu ca propunere pentru premier, la alegerile prezidenţiale, că nu au discutat acest aspect, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat. Nico

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 4 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

IPJ Bacău Tânăr depistat la volan, băut și fără permis de conducere

Ziua Constanta acum 16 minute
Nr. 157 din 17 iunie 2024 BULETIN DE PRESĂ Reținuți de polițiști după ce a

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/28°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°