60 de ani, dintre care 50 număraţi pe scenă, în ritmul tobelor. Concerte în România, peste graniţe, peste graniţele impuse de notele de pe portativ. O „evadare” trepidantă din regimul comunist şi o revenire în ţară după un număr de ani pe care mulţi l-ar considera cu ghinion: 13.
Totuşi, în vreme ce unii ar cauta mai degrabă liniştea, Ovidiu Lipan Ţăndărică zâmbeşte, trage aer în piept şi mărturiseşte senin: „Aceasta este o vârstă pe care eu nu o înţeleg şi pe care nu am să o înţeleg niciodată. Eu trăiesc foarte intens! La mine există energia aceasta foarte aproape de nebunie. Eu simt o forţă de a trăi foarte puternică şi sunt foarte încrezător în mine. Pentru că aşa am şi cântat, aşa cânt, aşa sunt, aşa trăiesc, aşa mănânc, aşa iubesc... 60 de ani nu înseamnă nimic pentru mine”.
Născut pe 31 ianuarie 1953, la Iaşi, Ovidiu Lipan Ţăndărică a învăţat încă din copilărie să desluşească tainele muzicii. Debutul său precoce avea să-l aducă rapid în atenţia tuturor şi să-l transforme într-un baterist extrem de apreciat, atât în România, cât şi peste hotare. Despre experienţele sale alături de formaţiile "Roşu şi Negru" şi "Phoenix", dar şi despre energia „înnăscută” care nu i-a lăsat nicio clipă de răgaz, artistul vorbeşte într-un interviu acordat gândul.info.
Principalele declaraţii:
>"La artişti e numai o imagine falsă, aceea că n-ar munci, că ar trândăvi pe undeva".
> "La ora 20.00 când m-am urcat pe scenă eram nimeni, iar la ora 22.00 eram deja <<Ţăndărică>>”.
> "Îmi amintesc că venise Moni Bordeianu într-o seară şi efectiv nu mai mai aveam nici bani şi nici mâncare. Moni a făcut o turtă fără sare, doar cu făină şi apă, pe care a copt-o pe plită, şi un ceai care era mai mult apă chioară...".
> "Ai mei, când m-am întors, nu aveau nici cruci la morminte. A fost un moment de mare tragedie în viaţa mea, când, la 13 ani după Re
