Viaţa de senator sau deputat nu este chiar una lipsită de pericole aşa cum ar putea crede românii. Cu toate că au în Palatul Parlamentului asigurată securitatea de către serviciile specializate, senatorii sau deputaţii sunt totuşi supuşi unor pericole la tot pasul. Viaţa de senator sau deputat nu este chiar una lipsită de pericole aşa cum ar putea crede românii. Cu toate că au în Palatul Parlamentului asigurată securitatea de către serviciile specializate, senatorii sau deputaţii sunt totuşi supuşi unor pericole la tot pasul.
Astfel, Libertatea a descoperit un loc foarte frecventat, în special de senatori, unde aceştia riscă să se accidenteze destul de grav, sau să aibă nevoie de intervenţia de urgenţă a medicilor, dacă sunt grăbiţi sau neatenţi.
Un astfel de loc este chiar la bufetul de lângă foaierul unde senatorii se relaxează la o cafea şi pun la cale strategia pentru votul din sala de şedinţe. Dacă după această cafea, un ales de sex masculin are nevoie să meargă grupul sanitar aflat la doi metri de bufet, trebuie să fie conştient că îşi riscă viaţa.
Atunci când senatorul intră în cabina toaletei, e posibil ca uşa defectă de ceva vreme să-i cadă chiar în cap şi să se aleagă, în varianta optimistă, doar cu un cucui, sau cu o vizită la camera de gardă, în varianta pesimistă, pentru că trebuie ştiut faptul că uşa are câteva kilograme bune.