Lung şi imprevizibil e drumul pe urmele oii Dolly. Ştirile despre prima oaie clonată, anunţate public în februarie 1997, au generat un mare interes, dar un scandal încă şi mai mare. Am şansa să citez un martor extrem de avizat, pe Nigel Calder (n. 1931, science writer de clasă, fost editor şef al săptămânalului londonezNew Scientist, autor, în 2003, al cărţii„Magic Universe. The Oxford Guide to Modern Science“, Oxford Univ. Press). În 2008, volumul a apărut în română la editura ALL Educational, într-o traducere excelentă, de Viviana Vasilescu şi Andrei-Vlad Vasilescu. Departe de o vulgarizare ştiinţifică banală, cartea are 791 pp., cuprinzând sursele citatelor în ordinea apariţiei, indice de nume proprii şi indice de subiecte. În capitolul „Clonarea“, Nigel Calder afirmă că ştirea despre prima oaie clonată „a ţinut prima pagină a ziarelor în februarie 1997 şi a provocat un scandal fără precedent în biologie, printre jurnalişti, politicieni şi clerici de toate religiile. Interesul general l-a depăşit pe cel provocat, cu 40 de ani în urmă, de lansarea primului satelit artificial, Sputnik-1“. Reacţia negativă atât de puternică i-a determinat pe „creatorii“ oii Dolly şi instituţiile care îi susţineau să declare rapid, în 24 de ore: „Nu acceptăm aceste tehnici pentru clonarea umană. Ar fi lipsit de etică“. Probabil că britanicii, chiar dacă n-au revenit la calmul lor, s-au mai liniştit. Cei interesaţi, pentru că britanicii de rând şi mulţimea de imigranţi aveau alte probleme şi interese. După câteva paragrafe, Nigel Calder scrie: „Cu toate acestea, secolul XXI a deschis o lume în care femeile puteau deja face sex fără a procrea sau puteau creşte copii creaţi în eprubetă fără niciun raport sexual. Se vor putea vreodată produce copii clonaţi, identici genetic cu părinţii sau cu alţi adulţi? Cine ştie dacă oamenii legii şi comisiile de etică vor da dovadă de mai