Statisticile ilustrează cu prisosinţă starea proastă a sănătăţii populaţiei României, iar acest fapt este consecinţa unei politici dezastruoase, care nu dă nici acum semne clare de redresare. Este nevoie urgentă de o reformă radicală şi nu de cârpeli ale unui sistem moştenit din vremea comunismului, rămas – în privinţa spitalelor – aproape intact. Medicii de familie funcţionează într-un sistem de tip privat, în timp ce marile spitale au rămas de stat, creându-se astfel o falie între cele două sisteme. O primă consecinţă a fost cvasiabandonarea profilaxiei, pe care medicii de familie nu o mai fac la standardele din vremea comunismului, totuşi destul de ridicate. Ministerul Sănătăţii investeşte minimal în prevenţie, dar suplimentează repetat şi destul de consistent bugetul marilor clinici. Nu şi al institutelor preocupate de prevenţie. Consecinţa: în toată lumea civilizată, cu o singură excepţie – România – incidenţa şi mortalitatea prin infarct miocardic a fost redusă cu peste 50%. În ţara noastră, continuă să crească. E uşor să ne imaginăm ce mare economie a fost realizată prin salvarea atâtor cazuri de infarct, boală pentru care Ministerul suplimentează programele de stentare, dar nu face aproape nimic pentru prevenire, deşi se ştie că eficienţa este mult mai mare, cu banii necesari tratamentului unui caz pot fi prevenite circa 100 de cazuri noi. Prevenirea nu se face, desigur, după ureche, sau cu sloganuri de tipul: „Beţi cel puţin doi litri de apă pe zi!“ sau „Respectaţi principalele mese ale zilei!“, care nici nu au acoperire ştiinţifică riguros controlată. Ne amintim că, în vremuri nu prea îndepărtate, se spunea: „Daţi copiilor cât mai multe dulciuri!“... Subscriem total la recomandarea: „Faceţi mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi!“, dar unde poţi să faci sport, în absenţa unor baze corespunzătoare şi când până şi parcurile, cel puţin în Buc