Dan Ilie Morega a îngropat securea războiului şi susţine că dacă Ion Călinoiu va candida pentru şefia Regiunii Oltenia, îl va sprijini cât poate de mult. Susţinerea fostului deputat vine într-un context destul de ciudat, unul în care discuţiile dintre cei doi erau animate de apelative gen „lingău”, „analfabet” şi alte „dulcegării” similare. Acum, Morega a revenit la sentimente mai bune faţă de preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, spunând că ar fi potrivit pentru a se ocupa de destinele întregii regiuni Oltenia.
Fostul deputat a avut şi o justificare pentru schimbarea de atitudine, respectiv aceea că Ion Călinoiu nu i-a fost niciodată duşman, ci adversar politic, la un moment dat. Însă, după cum susţine Morega, asta nu înseamnă că dacă au avut divergenţe la un moment dat, nu trebuie să îl susţină pentru o funcţie care ar fi destul de avantajoasă pentru judeţ, nu neapărat pentru Călinoiu.
„Eu nu am avut niciodată duşmani în politică, ci doar adversari cu care am avut puncte de vedere diferite. Asta nu înseamnă că nu trebuie să susţin un astfel de om pentru o funcţie cum este cea de preşedinte al Regiunii Oltenia. Cu siguranţă îl voi susţine pe Ion Călinoiu pentru această funcţie, pentru că ne-ar avantaja pe noi, gorjenii, pentru că ar redirecţiona mai mulţi bani spre judeţ. Chiar dacă el este de la Vâlcea, oamenii şi alegătorii din Gorj l-au făcut mare în politică şi va trebui, din postura de preşedinte de regiune, să le mulţumească pentru acest lucru”, a spus Morega.
Dan Ilie Morega a îngropat securea războiului şi susţine că dacă Ion Călinoiu va candida pentru şefia Regiunii Oltenia, îl va sprijini cât poate de mult. Susţinerea fostului deputat vine într-un context destul de ciudat, unul în care discuţiile dintre cei doi erau animate de apelative gen „lingău”, „analfabet” şi alte „dulcegării” similare. Acum, Morega a revenit la sentimente mai b